Viitorul Dăești a pierdut contra liderei

Fotbaliștii de la Viitorul Dăești nu au reușit nici la a patra încercare să învingă actuala lideră a seriei din eșalonul al treilea, CSM Alexandria. Gruparea de la Fedeleșoiu a dominat întâlnirea de pe propriul teren, dar singurii care au marcat au fost oaspeții, în minutul 29 și 0-1 a fost scorul final, chiar dacă Viitorul a avut o sumedenie […]

Read more

Seară magică pentru Lupii Negri. Victorie în ultimul meci al lui Luci Vergu

Iubitorii sportului care au venit duminică la sala de sport a Liceului Sanitar pentru meciul dintre CS Vâlcea 1924 și Universitatea Cluj-Napoca nu au avut ce regreta. Elevii lui Hristu Șapera au reușit să se impună fără probleme cu scorul de 84-62, după o partidă pe care au dominat-o cu autoritate. Actorul principal al serii a fost, însă, Lucian Vergu, […]

Read more

ATENȚIE, ELEVI! PREADMITERE la Facultatea de Management Marketing în Afaceri Economice Rm. Vâlcea, UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”!

Universitatea “Constantin Brâncoveanu”, Facultatea de Management Marketing în Afaceri Economice Rm. Vâlcea, instituţie de învăţământ superior acreditată prin Legea nr. 242/23 aprilie 2002, organizează în data de 27 aprilie 2023, ora 1400, la sediul din Rm. Vâlcea, Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 39, preadmiterea pentru locurile fără taxă, de la forma de învăţământ cu frecvenţă, aferente anului universitar 2023-2024, pentru elevii […]

Read more

4 milioane euro, pentru Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu!

Se lucrează în ritm susținut pentru finalizarea proiectului de restaurare, dotare și punere în valoare a Muzeului Memorial Nicolae Bălcescu, investiție pentru care CJ Vâlcea a obținut o finanțare europeană în valoare de cca 4 milioane euro. “Așa cum am comunicat, am fost nevoiți să reziliem contractul încheiat inițial, deoarece antreprenorul care a câștigat licitația nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. […]

Read more

Comuna Mihăeşti are un nou loc de joacă destinat copiilor

Primăria comunei Mihăeşti are un colectiv profesionalizat foarte dedicat comunităţii, iar primarul Constantin Bârzăgeanu are ca obiectiv ca în fiecare lună să “livreze” localnicilor realizări palpabile şi utile. Luna trecută, primăria Mihăeşti a reuşit, în 9 martie, să dea în folosinţă un nou loc de joacă pentru copii în satul Măgura, iar la finalul lunii a fost achiziţionat şi adus […]

Read more

Primarul Daniel Achim Băluţă aduce bani mulţi pentru drumurile din Vaideeni

Insistenţele edilului din Vaideeni care s-a luptat pentru a obţine finanţare spre a consolida şi moderniza drumuri din Vaideeni afectate de calamităţi au avut succes. Până pe 15 mai constructorii pot depune oferte spre a executa o lucrare finanţată prin Compania Naţională de Investiţii. Proiectul “Lucrări de punere în siguranţă a drumurilor locale afectate de calamităţi în comuna Vaideeni, judeţul […]

Read more

Comuna Budeşti va avea în doi ani un aerodrom

Primăria Budeşti a demarat două noi mari investiţii care vor urbaniza şi mai mult localitatea rurală cu cea mai mare creştere a populaţiei din Vâlcea din ultimii ani şi cele mai multe investiţii private. Primarul Ion Vlădulescu spune că în perioada următoare urmează a fi finalizat studiul geotehnic pentru modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public şi că primăria a […]

Read more

Primăria Păușești suportă comisioanele bancare pentru contribuabili

Primăria Păușești-Otăsău a ales să se meargă pe calea digitalizării atunci când este vorba despre plata impozitelor, taxelor și a amenzilor. Vestea este una foarte bună în special pentru oamenii care au proprietăți în comuna condusă de Cătălin Avan care locuiesc în alte colțuri ale României sau în străinătate și care nu trebuie să se mai deplaseze la sediul primăriei. […]

Read more

Comuna Costești va avea din nou cabinet veterinar

O nouă veste bună vine pentru locuitorii comunei Costești. Administrația condusă de Toma Peștereanu s-a asociat cu omologii de la Tomșani și a amenajat un cabinet veterinar modern care o să deservească ambele localități. Important este că medicul care se va ocupa de acest cabinet are program zilnic și poate merge pe teren la gospodăriile din Costești și Tomșani unde […]

Read more

Problema alimentării cu gaze naturale nu va mai exista la Vlădești

Comuna Vlădești este una dintre localitățile vâlcene care atrage an de an oameni din mai multe colțuri ale județului, dar și din țară, oameni care își doresc să achiziționeze proprietăți în localitatea condusă de Adrian Cosac. Cea mai bună explicație este că la Vlădești sunt condiții de oraș, într-o zonă cu frumuseți naturale de invidiat. Investițiile la capitolul infrastructură au […]

Read more

Proiectul de alimentare cu gaze de la Bujoreni a ajuns la faza de licitație

La începutul lunii martie, conducerea primăriei de la Bujoreni a primit o veste importantă care i-a bucurat pe oamenii din comună. Astfel, controlul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice a dat aviz favorabil, după ce a analizat documentația necesară începerii rețelei de alimentare cu gaze naturale. De această rețea vor beneficia gospodăriile din toate cele șapte sate ale comunei, în total […]

Read more
1 305 306 307 308 309 1,397