Aerodrom și heliport pentru SMURD, la Budești

Județul Vâlcea ar putea avea un nou heliport pentru zbor la vedere, de zi și noapte. O idee pe care administrația publică locală condusă de primarul Ion Vlădulescu o are în vedere de câțiva ani, iar acum a găsit întregul sprijin la Consiliul Județean Vâlcea. Proiectul este de bun augur pentru tot județul și ar duce la dezvoltarea turistică a întregii regiuni.

În primăvara anului 2023, Primăria Budești a încheiat un contract pentru studiul de fezabilitate privind amenajarea unui heliport și a unei piste pe iarbă, pentru avioane ușoare.

În acest sens, aleșii vâlcenilor au aprobat, în ultima ședință din martie, un acord de parteneriat între Consiliul Județean și Primăria Budești.

„Prin acest parteneriat, Consiliul Județean Vâlcea își asumă obligația de a finanța, din fondurile județului, serviciile de proiectare aferente acestui obiectiv de investiții, în cuantum de 240.000 lei.
Este un prim pas pe care îl facem, în parteneriat cu administrația locală din Budești, pentru ca județul Vâlcea să ofere celor interesați acces la mijloace de transport rapide, cum ar fi aeronavele de mici dimensiuni sau elicopterele.
Mai mult ca sigur aici vom avea staționat un elicopter Smurd și vom crea și o arteră specială de transport de la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și până la acest aerodrom.

Prin realizarea unei astfel de investiții, extindem infrastructura de transport a județului, ceea ce înseamnă noi oportunități pentru viitori investitori, care vor găsi în Vâlcea locul ideal în care să își deschidă noi afaceri”, a menționat Constantin Rădulescu.

Deja se fac studii preliminare și se încearcă obținerea avizelor de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română.