OLTCHIM poate renaşte printr-o privatizare miraculoasă!

Joi, 6 iulie, a fost ultima zi de depunere a ofertelor pentru activele Oltchim. Termenul limită de depunere a ofertelor angajante în vederea achiziţionării pachetelor de active ale Oltchim a fost prelungit până la 6 iulie 2017, potrivit unui comunicat al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti, iniţial acesta expirând la finele lunii trecute. Chimcomplex SA Borzești, membră a grupului […]

Read more

FOTO Cascada Lotrișor, destinație perfectă de weekend

În așteptarea vacanței de vară, o ieșire în natură la sfârșit de săptămână poate fi o idee bună. Cascada Lotrișor, aflată la Căciulata, la doar câțiva kilometri distanță de drumul european Rm. Vâlcea-Sibiu, este o destinație ce nu trebuie ocolită. < Cascada, chiar dacă este una artificială, este una dintre cele mai frumoase din țară, iar locul unde se află [...]

Read more

Cei mai buni cercetători din Europa sunt vâlceni! Elena David si Ioan Ștefănescu duc faima județului în toată lumea

Cercetătorii vâlceni de la institutul Național de Cercerare-Dezvoltare pentru Criogenie și Tehnologii Izotopice-ICSI Râmnicu Vâlcea au adus în România un nou premiu pentru invenții. Elena David și Ioan Ștefănescu sunt câștigătorii marelui premiu al Salonului INNOVA desfășurat la Barcelona în urmă cu câteva săptămâni. Invenția lor care a impresionat juriul este un absorbant obținut din cenușă ce poate controla poluarea […]

Read more

Breaking news! Ştire importantă pentru toţi locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea

În urmă cu puţin timp deputatul EUGEN NEAŢĂ a postat pe pagina sa din reţeaua facebook o informaţie importantă pentru zeci de mii de vâlceni. Sperăm ca majoritatea parlamentară să decidă în favoarea râmnicenilor la votul în plen! Iată ştirea: “Dragi vâlceni, Aşa cum am promis în faţa dumneavoastră, sunt foarte activ în Parlamentul României şi toate demersurile ce le-am […]

Read more

FOTO Cinci medalii pentru pompierii vâlceni la concursul “Cupa Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România”

În zilele de 11 şi 12 mai a.c., pe Stadionul Municipal şi Parcul Zăvoi din municipiul Râmnicu Vâlcea s-a desfăşurat „Cupa Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România” ediția 2017 la atletism şi cros – – etapa finală a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. La acest concurs angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “General Magheru” al Judeţului Vâlcea au obţinut […]

Read more

Veste bună! Râmnicu Vâlcea pe locul patru la calitatea aerului

Locuitorii orașului Râmnicu Vâlcea, respiră printre cel mai curat aer din țară, potrivit unui studiu realizat de un site de imobiliare care situează capitala județului Vâlcea pe locul patru în țară la calitatea aerului. Așezat la poalele Dealului Capela, orașul Râmnicu Vâlcea ar putea părea la prima vedere una dintre zonele cele mai ozonate din țară așa ca mulți dintre […]

Read more

VIDEO Grevă generală la Garda de Mediu pe termen nelimitat

Angajații Gărzii de Mediu din Vâlcea sunt de astăzi în grevă generală, solidari cu colegii din toată țara care au anunțat proteste pe termen nelimitat, indignați fiind de inechitățile salariale din domeniul protecției mediului. Salariații Gărzii de Mediu spun că au cele mai mici salarii din domeniul protecției mediului, deși comisarii de mediu sunt cei care aduc cele mai multe […]

Read more

Mihai Diculoiu iese la atac: “Ministerul Economiei greșește în cazul Oltchim”

Fostul lider de sindicat de la SC Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Diculoiu, crede că ministerul de resort greșește în gestionarea situției de la combinatul chimic. “Ministerul Economiei a greșit și greșește în continuare în cazul Oltchim. Este inadmisibil când Ministerul Economiei deținea 54,8% din acțiunile Oltchim să accepte să declare insolvența în 30.01.2013 și să nu impună o strategie clară […]

Read more

Congres național de balneologie! Govora și Călimănești-Căciulata, în topul stațiunilor din ultimul an

Operatori de turism, medici și specialiști în domeniul balneologic, reprezentanți ai multor stațiuni din România, participă timp de trei zile la ediția din acest an a Congresului Național de Balneologie, organizat la Băile Govora. Toți speră ca strategia de dezvoltare a turismului românesc promişi de Guvernul Grindeanu să fie o reușită și să ajute la atragerea turiștilor, în special a […]

Read more

Greva foamei din solidaritate! O studentă la Universitatea Goteborg din Suedia a decis să le fie alături disponibilizaților de la Uzina de Sodă Vâlcea

O studentă la Universitatea Goteborg din Suedia a decis să intre în greva foamei, în fața Prefecturii Vâlcea, în semn de solidaritate cu cei doi vâlceni disponibilizați de la Uzina de Sodă Vâlcea. Vâlceanca va continua forma de protest extremă, chiar dacă cei doi sodiști au decis să renunțe la greva foamei, din cauza problemelor grave de sănătate. Natalia Ghinghina […]

Read more

Greva foamei în fața Prefecturii! Doi foști angajați ai Uzinelor Sodice protestează după ce le-a fost desfăcut contractul de muncă

Doi angajați ai Uzinelor Sodice Vâlcea au decis să intre de azi în greva foamei, în fața Prefecturii Vâlcea. Protestul extrem vine în urma deciziei conducerii societății de a le desface contractul de muncă, după ce au participat la o acțiune identică la finele lunii martie. Cei doi angajați ai CIECH Soda România au intrat în greva foamei la finalul […]

Read more

FOTO Învăţământul militar de geniu – 136 de ani de existenţă

Vineri 7 aprilie 2017, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea a sărbătorit 136 de ani de existenţă neîntreruptă a învăţământului militar de profil în Armata României. Activitatea a debutat prin prezentarea de către ofiţerul cu relaţiile publice, Lt. Mihai-Alexandru RADU, a unui scurt istoric al instituţiei, fiind urmată de mesajul comandantului Centrului […]

Read more

Atenţie, şoferi! Restricţie circulaţie rutieră pe DN 7 Călimăneşti-Brezoi

Având în vedere aprobările Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Rutieră şi Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Române, în perioada 5 aprilie – 31 mai a.c., pe drumul naţional 7, între km 198+300 metri – 201 + 858 metri, se vor executa lucrări de dislocare din versant a blocurilor de stâncă fisurate. Pentru efectuarea lucrărilor, circulaţia rutieră va […]

Read more
1 2 3 4