Drapelul găurit, simbol al loviturii de stat

“Partidul Socialist Român condamnă pe toți cei care, în decembrie 1989, au găurit Drapelul României și pe toți cei care atentează la integritatea lui. Orice gaură în drapelul unui stat înseamnă atac direct la independența, suveranitatea, integritatea și unitatea statului respectiv”, afirmă dr. ec. Constantin Rotaru, preşedintele Partidului Socialist Român. “Acum, după 26 de ani, putem afirma că cei care […]

Read more

PSD Vâlcea se consolidează

Joi, 17 decembrie 2015, la sediul Organizaţiei Judeţene a PSD, din municipiul Râmnicu Vâlcea, începând cu orele 17:00, s-a desfășurat o nouă ședință a Biroului Permanent al PSD Vâlcea. “Această reuniune vine după ce, în prealabil, am ținut întâlniri zonale cu prietenii și colegii noștri din conducerile teritoriale ale PSD din județ. Au fost întâlniri de bilanț, ca de sfârșit […]

Read more

Ce au făcut parlamentarii vâlceni!

Până la finele anului vom prezenta, succint, activitatea din acest an a parlamentarilor vâlceni pentru că în ultimele zile sunt din ce în ce mai multe voci nemulţumite de Parlament. Lumea se simte jignită de legea pensiilor speciale şi revoltată de interdicţiile impuse ciobanilor de a avea câini. Este o mare mulţime de români nemulţumită şi de legea antifumat, una […]

Read more

PNL lansează în politica vâlceană o nouă specie: LĂTRĂUL POLITIC?!

“Că în politică este normal să existe dezbatere, puncte de vedere diferite sau chiar “contre”, suntem cu toţii perfect de acord. Am spus în urmă cu mai mult timp şi îmi păstrez punctul de vedere, că pentru a-ţi recâştiga credibilitatea în faţa oamenilor, politicienii trebuie să ridice calitatea dialogului pe diversele teme ce se regăsesc în viaţa economică, socială şi […]

Read more

Gabriel Petrea este noul PREȘEDINTE al organizației de tineret PSD

Gabriel Petrea este noul preşedinte al Tineretului Social Democrat. Petrea a fost ales azi, 12 decembrie, în cadrul congresului organizaţiei de tineret a PSD. Pentru funcţia de preşedinte TSD a mai candidat Gabriela Podaşcă. Gabriel Petrea, care până la congresul de sâmbătă a deţinut funcţia de secretar general al TSD, a obţinut 801 voturi, iar Gabriela Podaşcă 189 de voturi. […]

Read more

PNL Vâlcea: “Deputatul „Habar n-am” Costi Rădulescu, între penibil şi diletantism politic”

Am primit la redactie: “Joi, 10 decembrie 2015, pseudo-preşedintele PSD Vâlcea, Rădulescu Constantin a comandat biroului de presă al filialei un comunicat jenat pentru un parlamentar al unui partid cu pretenţii. Am ignorat „atitudinile politice” pe lângă subiecte ale acestuia, dar considerăm necesar să punem lucrurile la punct. Astfel, deputatul PSD Rădulescu Constantin, după doi ani de somnie în Camera […]

Read more

La Vâlcea, foarfeci şi tupeu în galben şi portocaliu, PNL şi PDL!!!

Săptămâna a început bine pentru harnicul primar din Şuşani şi comunitatea care l-a ales, la fel şi pentru comunitatea din Mădulari şi toată zona drumului judeţean DJ 677 Mădulari Şuşani Limita judeţului Olt. Acelaşi început de săptămână a fost unul tumultuous, dar ipocrit datorită comportamentului, pentru conducerea interimară liberală şi pedelistă a Consiliului Judeţean Vâlcea. Astfel, luni 7 decembrie 2015, […]

Read more

Cristian Buican solicită noilor responsabili de la Ministerul Transporturilor reabilitarea Drumurilor Naţionale din judeţul Vâlcea

Schimbările din ultima perioadă din fruntea Ministerului Transporturilor, dezbaterile pe tema bugetului pentru anul 2016 şi deschiderea spre dialog asumată de Guvernul Cioloş l-au determinat pe deputatul Cristian Buican să aducă în atenţia decidenţilor de la Transporturi starea drumurilor naţionale ce tranzitează judeţul Vâlcea. Prin intermediul unei interpelări depuse în data de 7.12.2015, parlamentarul liberal vâlcean i-a comunicat ministrului Costescu […]

Read more

Exemplul liberalilor trebuie urmat de toate partidele

Dacă se vor ţine de cuvânt, liberalii vor avea la alegerile de anul viitor cei mai “curaţi” candidaţi. Pentru binele societăţii noastre ar fi bine ca toate partidele să adopte asemenea criterii şi să scoată din administraţiile locale şi din parlament oameni care chiar nu mai au ce căuta acolo. După atâţia ani prin presă ştim însă că acest lucru […]

Read more

Cristian Buican pune pe masa noului Ministru al Energiei problemele semnalate de angajaţii Hidroelectrica

În urma audienţelor din cadrul Cabinetului Parlamentar şi ca răspuns la sesizările primite pe adresa de mail de la angajaţii din judeţul Vâlcea ai Hidroelectrica, una din cele mai importante companii din domeniul energetic din România, deputatul Cristian Buican a depus la Ministerul Energiei o întrebare prin care îi solicită noului Ministru al Energiei demararea unei anchete privind paza pe […]

Read more

Senatorul Coca a participat la o întâlnire română-franceză la Senat

Senatorul PSD, Laurenţiu Coca, a participat la sfârşitul lunii noiembrie la întâlnirea reprezentanţilor Grupului de prietenie România-Franţa din Senatul României cu senatorul Bernard Fournier, preşedintele Grupului de prietenie Franţa-România din Senatul francez şi membru al delegaţiei franceze participantă cu statut de observator la cea de-a 46-a reuniune a Adunări Generale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre, găzduită […]

Read more

Cristian Buican -declarație politică în faţa colegilor din plen privind conectarea municipiului Rm. Vâlcea la autostrada Pitești-Sibiu

Cristian Buican, deputat PNL Vâlcea, a susținut azi, 3 decembrie, în Plenul reunit al Camerei Deputaților,o declarație politică privind “Conectarea municipiului Râmnicu-Vâlcea la autostrada Sibiu-Piteşti”. “Stimaţi colegi, Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta câteva dintre argumentele privind necesitatea conectării municipiului Râmnicu-Vâlcea la viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti. În ultimii ani, am militat pe toate căile posibile pentru realizarea […]

Read more

PNL caută primar pentru Râmnic

PNL Vâlcea va face, în februarie 2016, un nou sondaj de opinie în Râmnic, după ce varinta Mircia Gutău a fost exclusă de Alina Gorghiu. În noul context, candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului va fi stabilit doar dacă unul dintre peneliştii care vor fi incluşi în acest studiu va obţine măcar jumătate din scorul partidului. Cu alte […]

Read more

Anul 2015 pentru Dreapta din Vâlcea

Fuzionarea PDL cu PNL a dus la o creştere a aleşilor locali liberali din Vâlcea şi a activiştilor. Dar a adus de asemenea conduceri bicefale la nivelul tuturor organizaţiilor, şi mulţi dintre activişti se află permanent în disensiuni datorate în bună parte perioadei lungi în care au activat în partide concurente. În multe localităţi liderii judeţeni vor avea probleme serioase […]

Read more

Anul 2015 pentru politica de Stânga din Vâlcea

Anul 2015 a fost unul dintre cei mai grei ani pentru PSD Vâlcea. A fost anul în care, după mulţi ani, partidul nu a mai avut conducerea Consiliului Judeţean. Dispariţia lui Ion Câlea şi, ulterior, cea a deputatului Aurel Vlădoiu, au fost începutul unei perioade în care PSD pierde enorm dacă nu se reformează rapid şi nu propulsează cadre noi. […]

Read more
1 103 104 105 106 107