Activitate parlamentară intensă pentru deputatul Daniela Oteșanu

Deși este la primul mandat ca deputat în Parlamentul României, Daniela Oteșanu, are o activitate intensă.

Reprezentanta PSD are deja opt luări de cuvânt, dintre care cinci declarații politice, pe teme foarte importante printre care: “Educaţia, subiectul sensibil al secolului 21”, “Tinerii – cel mai important pariu pentru viitor!”, “Cota de gen – între lozincă şi oportunitate”, “Congresul Naţional de Balneologie” sau “Vâlcea – capitală a turismului balnear”. De asemenea, Daniela Oteșanu a vorbit în fața colegilor parlamentari cu prilejul dezbaterii Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare și la cea privind Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Pentru 44 de propuneri legislative deputatul ales în Circumscripția electorală 40 și-a pus semnătura. Două dintre ele, “Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 educaţiei naţionale” și “Proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice” au devenit deja legi, în timp ce restul sunt deja pe masa Senatului României sau la comisiile de specializate. De menționat este faptul că Daniela Oteșanu este deschisă în permanență la sugestiile vâlcenilor pe care le așteaptă la Biroul Parlamentar din Băile Govora, Strada Tudor Vladimirescu nr. 130, Bl. G.