Dacă nu apar contestaţii la licitaţia organizată de ANL, în vară vor începe lucrările la cele două blocuri pentru tineri de pe strada Ştirbei Vodă

La acest moment, la Agenţia Naţională pentru Locuinţe se află în desfăşurare licitaţia pentru desemnarea constructorului celor două blocuri, însumând 36 de unităţi locative (3 garsoniere, 21 de apartamente cu 2 camere şi 12 apartamente cu 3 camere), ce urmează a fi ridicate pe strada Ştirbei Vodă nr. 111A, pe un teren pus la dispoziţie de către Primăria Râmnicu Vâlcea. […]

Read more

Cămin cultural modern la Stoilești

Primarul comunei Stoilești, Florin Ionescu, continuă să își ducă la îndeplinire promisiunile făcute în campania electorală. Astfel, în acest an se vor finaliza lucrările la căminul cultural din satul Bulagei, investiție așteptată de oamenii din zonă. Proiectul este în valoare de aproximativ 400.000 și totul o să fie la nivel european, de la clădire și până la dotări. Acolo se […]

Read more

Comuna Stoenești are propria rețea de alimentare cu apă

Primarul Gheorghe Dumbravă a reușit să realizeze ceva ce nimeni nu credea că va putea. Luna aceasta Stoeneștiul va avea sursa proprie de alimentare cu apă și rețea independentă ceea ce puține localități au în momentul de față. Se fac deja actele de preluare a rețelei de la constructor. Administrația locală a pus în dezbatere publică bugetul comunei, iar ședința […]

Read more

Toma Marius Peștereanu din Costești – vicepreședinte ACoR Vâlcea

Marți, 6 aprilie, a avut Adunarea generală a Filialei Județene Vâlcea a ACoR, în sesiune extraordinară. Lucrările au fost conduse de Emil DRĂGHICI, președintele AcoR (Asociația Comunelor din România), care a expus celor prezenți ultimele noutăți din activitatea Asociației la nivel național. La eveniment au participat reprezentanții Filialelor Județene ale ACoR: Ioan ȘORA, primarul comunei Pomezeu, Filiala Județeană Bihor; Gheorghe […]

Read more

Lucrările edilitare din Muereasca modernizează comuna montană

Primăria comunei Muereasca a continuat lucrările de igienizare a localității. Comuna montană are un indice de incidență COVID 19 aproape de 0 datorită măsurilor de precauție luate, dar și al gospodăriilor mai izolate. Primarul Ion Ungureanu spune că s-au făcut reparații în această săptămână la drumurile din satul Șuta și s-au montat două tuburi pentru scurgerea apei sub un drum. […]

Read more

Reabilitarea Casei Olănescu a fost acceptată pe lista investiţiilor derulate de CNI

Direcţia Investiţii – Departamentul Învăţământ Cultură din cadrul Companiei Naţionale de Investiţii a comunicat joi, 8 aprilie, Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea că în urma demersurilor făcute de Municipalitate, obiectivul de investiţii ”Reabilitare Casa Olănescu” a fost introdus pe Lista Sinteză a subprogramului ”Aşezăminte culturale”, aprobată prin Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei nr. 407/24.03.2021. Finanţarea acestei investiţii se va […]

Read more

Încă un week-end cu restricţii suplimentare la Râmnicu Vâlcea

În urma şedinţei din 9 aprilie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a constatat prin Hotărârea nr. 21/09.04.2021 că incidenţa cumulată a cazurilor de Covid-19 la 1000 de locuitori în ultimele 14 zile la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea este în continuare una ridicată, respectiv de 5,12, şi, în consecință, rămân în vigoare următoarele restricții: – Se interzice circulaţia persoanelor […]

Read more

Consultare publică pe buget la Vaideeni

Ca de obicei, conducerea primăriei din Vaideeni dă dovadă de transparență totală în ceea ce privește administrarea banilor publici. Instituția condusă de social-democratul Daniel Băluță a lansat o consultare publică asupra bugetului public pentru anul în curs. Persoanele interesate sunt invitate să trimită sesizări, puncte de vedere și și observații până pe data de 16 aprilie la adresa de mail […]

Read more

Cătălin Avan cere sprijin pentru dezvoltarea sportului local

Primarul comunei Păușești Otăsău, Cătălin Avan, are un mesaj către oamenii din localitate care pot ajuta dezvoltarea sportului local: “Bună seara tuturor! Încet, dar sigur, o să scăpăm și de această pandemie! O să ne reîntoarcem la viața normală care presupune și activități culturale, sportive, de divertisment! După cum mulți dintre dumneavoastră știți, noi la Păușești am înființat un club […]

Read more

Achim-Daniel BĂLUȚĂ, primarul comunei Vaideeni, reales președinte al Filialei Județene Vâlcea a ACoR

Marți, 6 aprilie, a avut Adunarea generală a Filialei Județene Vâlcea a ACoR, în sesiune extraordinară. Lucrările au fost conduse de Emil DRĂGHICI, președintele ACoR, care a expus celor prezenți ultimele noutăți din activitatea Asociației la nivel național. De asemenea, la eveniment au participat reprezentanții Filialelor Județene ale ACoR: ✅Ioan ȘORA, primarul comunei Pomezeu, Filiala Județeană Bihor; ✅Gheorghe STANCU, primarul […]

Read more

Igienizare generală în Păușești Măglași

Administrația locală din Păușești Măglași are prin tradiție deja organizarea unor acțiuni de ecologizare în perioada premergătoare sărbătorilor pascale. Primarul Alexandru Dediu mobilizează salariați primăriei, persoanele care beneficiază de ajutor social, elevii dar și mulți voluntari. “Din păcate avem mai mult de lucru decât de obicei pentru că cetățeni iresponsabili au deversat deșeuri și gunoaie în zonele împădurite și pe […]

Read more

Încă o investiţie în reţeaua şcolară se îndreaptă către final: clădire multifuncţională la Şcoala Waldorf

În zona de nord a municipiului, la Şcoala şi grădiniţa Waldorf, lucrările la corpul multifuncţional – investiţie finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală – se apropie de final. Noua clădire structurată pe trei niveluri – parter, etaj I şi etaj II (parţial) – este destinată activităţilor culturale, educative, sportive şi de festivităţi pentru preşcolarii şi elevii de aici. Lucrările […]

Read more

SITUAŢIA CENTRALIZATĂ A LUCRĂRILOR DERULATE DE APAVIL SA ÎN MUNICIPIUL RM. VÂLCEA în perioada 13 – 19 martie 2021

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 27 martie – 02 aprilie 2021 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale. AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Calea lui Traian și Danil Ionescu. POMPE CURĂŢATE. S-au curățat manual și mecanizat pompele din zonele: Arinilor, Bd. Dem Rădulescu, […]

Read more
1 177 178 179 180 181 399