Modernizarea drumurilor, în atenția primarului Florin Mărăcine de la Galicea

La Galicea sunt în plină desfășurare lucrările de modernizare și asfaltare a 7,3 kilometri de drumuri de interes local, proiect finanțat prin Programul Național Anghel Saligny. “Merge bine acest proiect, lucrările sunt realizate de RAJDP. După calculele mele sunt undeva la 60 la sută la stadiul lucrărilor. E o cheltuială enormă la nivel de țară pentru acest program, e bine că s-au dat și acești bani”, precizează primarul Mărăcine.
Edilul își dorește, însă, mai multe fonduri europene: “Nu sunt bani. Poate la anul, dar până apar ghidurile, până apar procedurile, trece timpul. Pe AFIR s-au dat 100 de milioane la nivel de țară, de fapt acum se dau. Asta înseamnă un milion pe drum dacă luăm pe costul standard. 100 de comune la nivel de țară… Cum ar veni dacă noi suntem zece inși avem două pahare cu apă. Împarte-le! Unde sunt fondurile europene, unde sunt miliardele?”.