Lucrările la rețeaua de gaze de la Budești naturale, blocate!

Decizia Guvernului României de a bloca pentru perioada următoare cheltuielile administrative la nivel de UAT-uri încurcă mult administrația locală de la Budești. Din păcate, trei proiecte sunt blocate în comuna limitrofă Râmnicului. Cel mai important dintre ele este introducerea rețelei de alimentare cu gaze naturale, investiție începută cu bani de la bugetul local.
“Este o anomalie! Eu nu vorbesc despre nu știu ce cheltuieli legate de mobilier sau mai știu ce achiziții. Este vorba despre această lucrare mare și crucială pentru comunitatea locală. Și, mai departe, nu vorbesc despre fonduri guvernamentale, spun despre bani de la bugetul local pe care nu avem voie să-i folosim. Din păcate, suntem nevoiți să sistăm lucrarea, mai ales că avem și facturi restante. Eu sper, totuși, să se întâmple ceva, îi rog și pe domnii parlamentari să ne ducă mesajul mai departe, la guvernanți. Dacă lucrurile vor continua așa până în decembrie, noi vom începe lucrări nici nu știu când, probabil anul viitor prin martie cel mai devreme. Investițiile ar trebui să continue, mă repet, nu vorbesc despre cheltuieli nejustificate”, este apelul primarului comunei Budești, Ionel Vlădulescu.