Ample lucrări la școala din Urși-Stoilești

O nouă investiție importantă va debuta în scurt timp în comuna vâlceană Stoilești, cu investiție asigurată de Planul Național de Redresare și Reziliență. Astfel o să se intervină la Școala Gimnazială din Urși care o să fie reabilitată complet din punct de vedere energetic. O să se înlocuiască complet tâmplăria exterioară și se va realiza termoizolarea planseului peste parter. De asemenea, se vor termoizola pereții exteriori, se vor înlocui corpurile de încălzire și se vor monta panouri fotovoltaice pe acoperișul școlii. În fine, se vor monta led-uri performante pentru iluminat și senzori de mișcare. Investiția de la această unitate face parte dintr-un plan amplu al primarului Florin Ionescu, cel care și-a propus și a reușit ca în fiecare an să se îmbunătățească actul de învățământ de la Stoilești.