Mâine nu este apă caldă în Petrişor și 1 Mai

SC CET Govora SA anunţă oprirea furnizării agentului termic sub formă de încălzire şi apă caldă de consum la toţi consumatorii racordaţi la PT7A; PT8 Petrişor şi PT9 1 Mai II, vineri, 29 ianuarie a.c., între orele 8:00 – 16:00, pentru eliminarea avariilor apărute pe reţeaua amplasată în zona străzilor Bogdan Amaru şi George Enescu.

Read more

Priorităţile oraşului Horezu

Printre priorităţile oraşului Horezu se află reabilitarea parcului din oraş, aflat acum în paragină. „Întocmim studiul de fezabilitate pentru acest parc care se va numi „Parcul cu brazi”. Un hectar jumătate a rămas din ce a fost odată, dar îi vom da o altă faţă, va fi un parc modern. Vom avea un lac, vom aduce păsări exotice, mobiliar nou. […]

Read more

Ultima strigare pentru salvarea căminului din Bălceşti – Deputatul Costi Rădulescu face apel la colegii parlamentari şi Guvern

Doar o săptămână mai au cei 65 de bătrâni de la Căminul de Bălceşti până află dacă vor fi aruncaţi în stradă de tehnocraţi. După ce edilul şef al oraşului Bălceşti a pus pe ordinea de zi de vineri 29 ianuarie, ora 14.00, desfiinţarea căminului, s-a răzgândit pe ultima sută de metri, la intervenţia deputatului PSD Costi Rădulescu. Parlamentarul deja […]

Read more

La mulţi ani, ION CURELARU!

Inimosul şi energicul primar ION CURELARU îşi aniversează azi ziua de naştere. În timpul mandatelor sale oraşul Bălceşti şi-a schimbat radical imaginea în bine. Îi dorim multă sănătate, putere de muncă şi o victorie în alegerile locale din acest ani! La mulţi ani, domnule primar! Redacţia EVENIMENT VÂLCEAN

Read more

Doliu la CSM Râmnicu Vâlcea

Preşedintele clubului CSM Râmnicu Vâlcea, Bogdan Medrea (44 ani), s-a stins din viaţă miercuri seară, la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş“ din Bucureşti.  Fotbalul vâlcean este realmente încremenit de durere, tânărul preşedinte fiind îndrăgit de toată suflarea din Zăvoi. Cuvintele sunt de prisos. Sunt momente dramatice în Vâlcea, în care toată lumea este alături de soţia şi băieţelul lui […]

Read more

Copil accidentat pe Știrbei Vodă

La data de 26 ianuarie, în jurul orei 16.30, R. Gabriel, de 44 de ani, din mun. Râmnicu Vâlcea, a condus un autoturism pe str. Ştirbei Vodă, din mun. Râmnicu Vâlcea, iar în dreptul unui bloc a fost surprins de traversarea neregulamentară în fugă prin loc nepermis a lui A. V., de 10 ani, din mun. Râmnicu Vâlcea, acesta fiind […]

Read more

Anchetă într-un caz de tăiere masivă de arbori

Poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice au efectuat cercetări cu privire la tăierea ilegală şi sustragerea unei cantităţi însemnate de masă lemnoasă din fondul forestier pe raza comunei Câineni. În urma investigaţiilor şi a cercetărilor efectuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, s-a stabilit faptul că în perioada iunie-noiembrie 2015 au fost tăiaţi […]

Read more

SMURD solicitat de 17 ori în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, membrii echipajelor SMURD din ISU „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru 17 situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit în localităţile: Galicea, Bujoreni, Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Grădiștea, Muereasca, Lungești, Golești și Vlădești pentru: dureri lombare, dureri la membrele inferioare, contuzii, stări de rău, insuficiențe respiratorii, hipertensiune arterială, vărsături, un traumatism cranian și o […]

Read more

Deputatul Constantin Rădulescu ştie să fie lider

Săptămâna trecută liberalii au prezentat doi edili importaţi de la PSD şi ALDE pentru a candida sub sigla PNL la localele din iunie. Replica PSD a sosit imediat. La Băbeni, social democraţii vor încerca să îl înfrângă pe secretarul judeţean al PNL, actualul primar, având candidat pe un membru marcant al PNL. Este vorba despre fostul primar Bogdan Ştefan care […]

Read more

Unde vă puteţi întâlni cu Emil HUREZEANU

Vâlcenii au în wekendul care urmează posibilitatea de a dialoga cu Emil Hureazeanu. Vineri, 29 ianuarie 2016, ora 18.00, la Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul” are loc Lansarea cărţii „Pe trecerea timpului”, autor Emil Hurezeanu, apărută la Editura Curtea Veche. Cartea cuprinde articolele publicate de jurnalistul Emil Hurezeanu în perioada 1996-2015 şi ilustrează evoluţia societăţii româneşti în […]

Read more

Strategie de dezvoltare la Ocnele Mari

Primăria Ocnele Mari a finalizat proiectul de strategie a localităţii pe perioada 2016 — 2020. De menţionat că acest proiect a fost realizat de un colectiv din cadrul Primăriei Ocnele Mari, condus de primarul Petre Iordache. Edilul şef al oraşului a postat deja pe pagina sa de Facebook o parte dintre obiectivele cuprinse în strategia de dezvoltare şi a lansat […]

Read more

Şova şi Bălan, trimişi în judecată

Dacă ar fi trimişi în instanţă toţi aceia care au făcut trafic de influenţă la CET GOVORA, au căpuşat societatea cu firme care au făcut servicii fictive sau supraevaluate şi au muls miliarde de lei pentru o publicitate relativă, instanţele ar avea de lucru din greu. Deocamdată însă DNA execută două nume grele legate de CET. Printr-un comunicat de presă, […]

Read more

Criteriile de integritate dau bătăi de cap deputatului Cristian Buican

Liderul judeţean al liberalilor este pe val. Alegerile de primari dintr-un singur tur clasează PNL Vâlcea, în sfârşit, în pole position pentru locale. Slăbiciunea fostului preşedinte al social democraţilor îşi spune acum cuvântul. Pentru a fi sigur de funcţia sa de preşedinte de judeţ, Ion Câlea a negociat prost, cumplit de prost, alcătuirea listelor la localele din 2012. Aşa au […]

Read more

Acţiuni culturale la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul

Joi, 28 ianuarie 2016, la ora 17.00, în Holul Mare al Bibliotecii Judeţene are loc – Închiderea manifestărilor dedicate poetului Mihai Eminescu, în cadrul „Eminesciana”, sub genericul OMAGIU POETULUI NEPERECHE. Cele două evenimente care vor avea loc sunt: „Memorialul Ipoteşti-Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” – film documentar realizat de Cristiana Olteanu şi „Cele mai frumoase cărţi”, expoziţie itinerantă organizată […]

Read more

Tânăr de 16 ani din Galicea, plecat de acasă

Dacă aveţi informaţii care pot duce la găsirea acestuia nu ezitaţi să apelaţi 112 sau să anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie! La data de 13 ianuarie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea a fost sesizat cu privire la faptul că Hoarcă Marin, de 16 ani, din comuna Galicea a plecat în data de 23 decembrie 2015 de acasă, […]

Read more
1 3 4 5 6 7 41