De ce a lipsit deputatul Eugen Neaţă de la zilele unor localităţi vâlcene!

Deputatul Eugen Neaţă nu a fost văzut în ultimele săptămâni participând la mai multe evenimente publice. Cum este un parlamentar prezent constant la zilele comunelor l-am contactat telefonic pentru a întreba ce s-a întâmplat. Am aflat că a fost extrem de dedicat finalizării mai multor proiecte legislative pe care doreşte să le depună în această sesiune ordinară a Parlamentului, deci […]

Read more

Deputatul Daniela Oteşanu propune o lege în sprijinul copiilor afectaţi de TSA ( tulburare din spectrul autist) şi a părinţilor acestora

Deputatul social democrat Daniela Oteșanu este inițiator, alături de alți colegi parlamentari, a Propunerii legislative privind exercitarea profesiei de analist comportamental, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Naţional al Analiştilor Comportamentali. Expunerea de motive este, după cum veţi citi, foarte bine realizată şi argumentată, proiectul de lege a ajuns acuma la Senat unde sperăm să primească vot favorabil. […]

Read more

Activitate intensă la AUR Vâlcea

Vineri, 2 iunie, la sediul din Râmnicu Vâlcea al AUR a avut loc o conferinţă de presă susţinută de Marcel Luculescu, Bogdan Cornoiu şi Dan Ion Neghină, membrii în Biroul Judeţean şi Municipal al organizaţiei. Partidul condus de George Simion are un sistem de organizare şi conducere în teritoriu atipic pentru politica din România. La AUR se lucrează mult în […]

Read more

Creşte populaţia comunei Orleşti

În comuna Orleşti nu se mai găsesc decât cu mare greutate terenuri de vânzare pentru construirea de case. Metrul pătrat a depăşit 15 euro, dar este foarte greu să mai găseşti terenuri de vânzare. Şi preţul caselor vechi a crescut. Totul pleacă pe un fond al unei migraţii dinspre urban spre rural. Iar cei care doresc să se stabilească “la […]

Read more

Proiecte pentru Scundu

Primăria Scundu a depus la Agenţia Fondului de Mediu un proiect care vizează modernizarea iluminatului public. Proiectul constă în înlocuirea corpurilor de iluminat de pe drumurile principale. Acest lucru înseamnă aproximativ 300 de corpuri de iluminat cu leduri, iar valoarea investiţiei se ridică la suma de un milion de lei: „Unul dintre avantajele proiectului este că vom plăti mai puţin […]

Read more

Primăria Slătioara s-a gândit şi la cei mai tineri locuitori ai ei

Primarul localității Slătioara, Camelia Romcescu, a atras fonduri europene prin GAL pentru finanțarea proiectului de amenajare a unor locuri de joacă pentru copii în satul Milostea și Slătioara, în punctul Cumpene. Acest proiect oferă o alternativă cât mai sigură pentru activitățile de joacă în aer liber, pentru copiii din zonă. Cei mici își pot petrece într-un mod plăcut timpul liber […]

Read more

O investiţie importantă, dar costisitoare, pentru comuna Budeşti

Este localitatea cu cel mai mare grad de dezvoltare din mediul rural vâlcean în ultimii ani. Am petrecut câteva ore joi, 8 iunie, în localitatea limitrofă municipiului, alături de primarul Ion Vlădulescu, vizitând traseul de 30 de km pe care se va introduce alimentarea cu gaz. “Suntem pe ultima sută de metri cu începerea lucrării la extinderea canalizării în satele […]

Read more

ATENȚIE! Se întrerupe apa potabilă în Păușești-Măglași vineri, 9 iunie 2023

Ca urmare a executării lucrărilor de remediere a pierderii de apă potabilă pe rețeaua de distribuție din PEHD D90 mm, existentă pe strada Principală (vizavi de magazinul Anabella), din comuna Păușești Măglași, în data de 09.06.2023, în intervalul 800 – 1400 , se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii din comuna Păușești Măglași, străzile: Industriilor, Valea de Case, Șolea, […]

Read more

IPJ VÂLCEA: PLECATUL DE ACASĂ NU E O SOLUȚIE

Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, lansează campania națională de prevenire a dispariției voluntare în rândul minorilor „Plecatul de acasă nu e o soluție”. Obiectivul principal al proiectului îl constituie creșterea nivelului de conștientizare cu privire la fenomenul dispariției voluntare a minorilor și la efectele negative ale acestei forme de dispariție. […]

Read more

APAVIL continuă acțiunile specifice de verificare și control

APAVIL S.A., prin Serviciul Control Clienţi, a desfășurat și în luna mai 2023 acțiuni de verificare şi control în vederea depistării utilizatorilor cu branşamente frauduloase, a utilizatorilor fără contract de furnizare (cu branșamente clandestine), cu racorduri de canalizare nedeclarate sau cu surse proprii de apă necontorizate, dar care evacuează apa uzată în reţeaua publică de canalizare. De asemenea, au fost […]

Read more

Cristian Buican, deputat PNL: Autostrada Sibiu-Pitesti și Drumul Expres Găneasa-Drăgășani-Rm. Vâlcea-Tigveni vor scoate Vâlcea din sărăcie

“E un lucru cunoscut și conștientizat ca principalii conducători ai administratiei Vâlcene, președinții Consiliului Județean și primarii municipiului Râmnicu Vâlcea, au fost si sunt oameni lipsiți de dorință de dezvoltare a comunităților pe care le-au condus si preocupati doar de interesele proprii si ale mafiei care i-a susținut și ii susțin. Acești “conducători” au alungat și alunga în continuare cu […]

Read more

FOTO: Tânăr dat dispărut, căutat în Barajul Râureni! Este căutat de scafandrii din Dâmbovița și Olt

UPDATE: ”Scafandrii sosiți la locul intervenției întrerup misiunea de căutare a persoanei, deoarece Poliția a anunțat că persoana a fost găsită în fața blocului de către ei. Echipajele se vor retrage la baze”, a anunțat ISU Vâlcea. Miercuri, 7 iunie 2023, Dimulescu Liviu Anuțian, un tânăr de 31 ani a fost dat dispărut de familie după ce a plecat de […]

Read more

Femeie după gratii, pentru conducere fără permis de conducere

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe numele unei femei care este condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. La data de 6 iunie a.c., polițiștii au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis […]

Read more

VIDEO: Lucrări finalizate! Secția ATI de la Maternitate, reabilitată complet!

“Am promis și am rezolvat! Am reabilitat Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (reanimare) de la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea. Aici era o locație extrem de neprietenoasă, un spațiu în care nu s-a mai intervenit cu lucrări semnificative de reabilitare de aproape 40 de ani. Astăzi avem o secție modernă, dotată cu tot ce trebuie, în care s-au investit peste […]

Read more
1 284 285 286 287 288 1,396