Iuliana Moise, preşedinte interimar ALDE Rm. Vâlcea: “Veniţi în ALDE să construim ceva pentru oameni!”

Dragi prieteni şi colegi liberali din Vâlcea, Ştiu că împărtăşim aceleaşi idei liberale despre democraţie, sănătate, familie, cultură, tradiţie şi muncă. Din păcate în organizaţia în care aţi rămas şi pe care eu am părăsit-o, nemaiputand să asist la jocuri murdare şi aranjamente neprincipiale, nu mai există azi respect, nu mai există nici democraţie şi în niciun caz nu există […]

Read more

“Mirajul Oltului” inaugurat în Joia Mare

“Mirajul Oltului” cel mai mare proiect turistic şi de agrement din judeţul Vâlcea va fi inaugurat joi, 25 aprilie, la ora 11.30. În 2012, Consiliul Judeţean, în colaborare cu Primăria Călimăneşti au demarat acest proiect în valoare de peste 6 milioane de euro. Jumătate din sumă a fost acordată de Uniunea Europeană, iar cealaltă jumătate de cele două instituţii. Iată […]

Read more

FOTO: Reușită vâlceană la Concursul Național “Made for Europe”

În vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale, Ministerul Educaţiei Naționale a lansat cea de-a XIII-a ediţie a Concursului Naţional „Made for Europe”. Concursul este cuprins în Calendarul concursurilor naționale școlare finanțate de către M.E.N. în anul școlar 2018-2019, iar în acest […]

Read more

Apel către şoferi: atenţie unde parcaţi, se dau amenzi substanţiale!

Noile sisteme de achitare a parcării în zonele de parcare cu taxă din municipiu vin în sprijinul conducătorilor auto: automate care eliberează tichete de parcare, plata prin SMS sau prin intermediul aplicaţiei TPark (disponibilă în Google Play, App Store şi Windows Store) sunt tot atâtea modalităţi comode, la îndemâna tuturor şoferilor. Acestea au fost instituite din luna martie a acestui […]

Read more

FOTO: La APAVIL, apa văzută “ALTFEL”! Peste 100 de elevi din Vâlcea în vizită

După vizitele profesorilor la Stația de Epurare Ape Uzate a Apavil SA, acum a venit rândul elevilor să afle informații atât despre drumul apei de la sursă la consumator, cât și despre procesul de epurare a apelor uzate. Peste 100 de elevi de la instituții de învățământ din aria de operare a Apavil SA (Colegiul Național Alexandru Lahovari, Școala Gimnazială […]

Read more

FOTO: Ecologizare în Pădurea Cotoșmanu

Angajați ai Direcției Silvice Vâlcea și ai Direcției Județene pentru Sport și Tineret, alături de zeci de voluntari au participat la o amplă acțiune de ecologizare a unuia dintre cele mai frumoase locuri din Vâlcea, Pădurea Cotoșmanu. Deși astfel de activități se fac de câteva ori pe an, și de această dată s-au strâns tone de gunoaie aruncate de oamenii […]

Read more

FOTO/VIDEO: Pregătiri de Paște la Olănești

Stațiunile vâlcene se pregătesc intens în această perioadă pentru vacanța de Paște. Gradul de ocupare este la capacitate, iar patronii hotelurilor și pensiunilor se întrec în oferte pentru atragerea turiștilor. Cele mai căutate sunt Călimanesti – Căciulata și Băile Olănești. Spațiile care dețin spa-uri, care pregătesc petreceri surpriză sau drumeții sunt cele mai căutate. Stațiunea Băile-Olănești este gata să își […]

Read more

Cupa Boromir la tenis, o reușită deplină

Weekend-ul trecut, pe durata a patru zile, la Baza sportivă Tenis Club Rm. Vâlcea (două terenuri acoperite şi unul în aer liber), a avut loc o competiţie de tenis devenită deja tradiţională, Cupa „Boromir” – ediţia 2019. Proprietarul bazei, Darius Brăguş spune că au avut loc întreceri la categoriile: 10 ani, fete şi băieţi 12 ani, fete şi băieţi 14 […]

Read more

Scoala de dans Ru Apollo – multiple victorii la Dance All Stars International 2019 București

Dance All Stars International 2019 s-a desfășurat pe 20-21 aprilie la București. Școala de dans Ru Apollo a avut multiple victorii și rezultate excepționale și de data aceasta. Albert Sovar împreună cu Thea Vochița au obținut două medalii de aur la Open Basic Junior 1. Luca Filotie și Ștefania Stanciu au câștigat medalia de argint la Open Basic Junior 2. […]

Read more

“PNL Dăruieşte”, o acţiune a femeilor liberale din Vâlcea

Seria acțiunilor de caritate “PNL Dăruiește” ale Organizației Femeilor Liberale din municipiu continuă. Acțiuni de ajutorare a semenilor noștri aflați în situații delicate sau donații către instituții ce se confruntă cu lipsa fondurilor sunt întreprinse în ultimii doi ani indiferent de perioadă, dar mai cu seamă în apropierea sărbătorilor când în centrul atenției sunt copiii din familii cu dificultăți financiare. […]

Read more

Investiţie din bugetul local în comuna Dănicei

Dumitru Pirneci este un edil care îşi face permanent cumpărturile în pieţele din Râmnicu Vâlcea unde îl întâlnim des. Edilul din Dănicei vrea însă să ofere alternative localnicilor care nu îşi permit să vină des în Râmnic. “Am în plan amenajarea unui târg săptămânal, lucrarea urmând să fie executată cu fonduri din bugetul local.Din economiile pe care le vom face […]

Read more

After school în Guşoeni

Anul acesta este un an de şantier în Guşoeni. “Vom aduce mari transformări în configuraţia drumului comunal 8, Spârleni – Dealul Mare – Bălşoara, apoi a fost reabilitarea şcolii gimnaziale, construirea din temelii a unei grădiniţe cu program prelungit, reabilitarea, extinderea şi dotarea dispensarului medical, finalizarea construirii căminului cultural şi proiectul de montare a panourilor fotovoltaice. Construirea unei grădiniţe cu […]

Read more

Mare concert folcloric în comuna Slătioara

Casa de Cultură „Dinu Săraru” din comuna Slătioara va găzdui, pe 30 aprilie 2019, un concert folcloric la care şi-au anunţat participarea nume consacrate din judeţ dar şi din ţară. Evenimentul este organizat cu ajutorul Consiliului Judeţean Vâlcea prin Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale şi primăria Slătioara, prin primarul Sorin Romcescu. Pe lângă Orchestră profesionistă pentru promovarea Culturii Tradiţionale- […]

Read more

Cum lucrează eficient administraţia comunei Budeşti

Primăria comunei Budești a decis asigurarea finanţării de la bugetul local pentru categorii de cheltuieli care nu se finanţează de la bugetul de stat, prin PNDL pentru obiectivul de investiţii „Modernizare Drum Comunal Islaz-Barza şi construire pod peste Pârâul Sâmnic în comuna Budeşti, județul Vâlcea”, cu suma de 745.424 lei. Prin Hotărârea nr. 70/2018, Consiliul Local al comunei Budești a […]

Read more
1 930 931 932 933 934 1,424