Fostul primar al comunei Laloşu a ajuns hoţ de apă

Ani în şir a fost unul din cei mai nevrednici primari din ţară. Vorbim de Ion Toma (poreclit “Tălângă”) fostul edil al comunei, cel care venea la Prefectură şi Consiliul Judeţean încălţat în papuci de plastic din ăia de doi lei. Avea un aer boem de om sărac şi dedicat comunei, dar se ocupa de fel de fel de furtişaguri, de falsificările şi distrugerile unor amenzi şi chitanţiere, de un lung şir de găinării dezvăluite de presa locală, dar şi de procurorii care l-au trimis în faţa mai multor instanţe.

Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. Iată-l pe Toma, cel care a prostit mii de oameni să-l aleagă şi să-l realeagă primar, ajuns şi hoţ de apă.
“Ieri, 26/08/2019, fostul primar al comunei Laloșu, Toma Ion (Tălângă) a fost depistat sustrăgând apă din sistemul de alimentare cu apă al comunei Laloșu. Echipa de control compusă din: Viceprimar Trăistaru Valentin, Casier Ruja Adrian, Inspector taxe și impozite locale Popleșanu Doruleț, angajatul stației de apă Pomaru Ștefan, angajatul Primăriei Laloșu, Dan Florea, contravenient Toma Ion, martor asistent angajatul de la barul din curtea fostului primar Toma Ion, au semnat procesul verbal de constatare la fața locului, recunoscând fapta, s-a procedat la debranșarea locului de consum, urmând să procedăm în continuare conform legislației în vigoare”, a anunţat Nicu Constantin, actualul edil al comunei pe pagina sa de facebook. (T.G.)