FOTO: Continuă modernizarea locurilor de joacă din municipiu

Luni, 26 august, primarul Mircia Gutău şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu au inaugurat locul de joacă modernizat de lângă Dispeceratul ETA Nord, de pe str. Nicolae Titulescu.


Pe spaţiul în suprafaţă de 230 mp s-au recondiţionat şi vopsit echipamentele de joacă aflate în stare bună, s-au amplasat 5 echipamente noi – două figurine 3D pe arc, 2 balansoare pe arc cu figurine 3D şi un complex de joacă – s-a aplicat strat suport de granule colorate în masă şi s-au montat bănci, totodată s-a recondiţionat şi împrejmuirea acestui spaţiu. Primarul Gutău a declarat că această investiţie vine în paralel cu amenajările de alei şi de sistem de colectare a apelor pluviale de la blocurile din imediata vecinătate, subliniind că toate zonele municipiului beneficiază de aceeaşi atenţie din partea Municipalităţii. Un alt loc de joacă din cartierul Nord unde lucrările de modernizare sunt în derulare şi se vor încheia în curând se află în vecinătatea blocului 116.


Edilul-şef a ajuns la această inaugurare după ce în prima parte a zilei a făcut un tur pe la principalele obiective de investiţii din oraş. Cu acest prilej, primarul a declarat că ritmul lucrărilor la Arenele ”Traian” este unul intens, mai ales în perspectiva concertului ce va fi susţinut aici sâmbătă, 7 septembrie, de Goran Bregovic, Municipalitatea urmând să facă şi asfaltări la parcarea din zona Sălii Sporturilor şi să amenajeze scările de acces spre Arene, astfel încât întreaga experienţă oferită celor ce vor lua parte la acest eveniment cultural de excepţie să fie una de cea mai bună calitate.