Administraţie eficientă la Şirineasa

Prea mulţi ani la Şirineasa s-a făcut cultul personalităţii unui primar egocentric şi s-a lăudat lumea cu o echipă de fotbal. Iată că în sfârşit în comună se mai face şi treabă. Proiectul de asfaltare a peste 7 kilometri de drumuri din Şirineasa se apropie de final. A mai rămas nemodernizată uliţa Lungan Coman, care se întinde pe 400 de […]

Read more

Haideţi în Olăneşti!

Primăria staţiunii Băle Olăneşti a pregătit patru zile de spectacole pentru localnici şi turişti. De sâmbătă, 16 iulie, şi până marţi, 19 iulie, este în desfăşurare a VIII-a ediţie a Zilelor Oraşului Băile Olăneşti, când se vor aniversa 489 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. Şi de această dată, edilul PSD va aduce artişti de nivel naţional […]

Read more

Atenţie, şoferi! S-a reluat circulaţia pe DN 7, la Râul Vadului!

Vineri, 15 iulie 2016, s-a reluat circulația pe Valea Oltului, pe pasajul Râul Vadului, la km. 237+051, între localitățile Câinenii Mici (județul Vâlcea) și Lazaret (județul Sibiu), ca urmare a finalizării lucrărilor efectuate de către reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, respectându-se astfel data prevăzută în contract. “Reamintim că lucrările de reparații au fost executate la pasajul rutier […]

Read more

Costi Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea, încearcă salvarea căminului de bătrâni din Bălceşti!

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, a solicitat lui Dragoş Nicolae Pîslaru, Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MFPSPV), acordarea unei întâlniri la sediul Ministerului într-una din zilele săptămânii viitoare, în vederea identificării unei soluţii pentru reluarea finanţării activităţii “Căminului pentru Persoane Vârstnice Bălceşti”, întreruptă la finalul anului trecut. „În lipsa unei surse sigure de finanţare, pe […]

Read more

Controale la unităţile de panificaţie şi patiserie din Râmnic, Olăneşti şi Drăgăşani

Cele două comisii mixte, constituite prin Ordin de Prefect, continuă seria controalelor începute luna trecută la unitățile de alimentație publică, dar și la unitățile care produc și comercializează produse de panificație și patiserie- cofetărie, de pe raza județului Vâlcea.Echipele de control au extins verificările și au urmărit și de acestă dată respectarea condițiilor igienico sanitare, a normelor de igienă santitar-veterinare […]

Read more

Consiliul Judeţean Vâlcea solicită societăţii care reabilitează Spitalul de Urgenţă respectarea angajamentelor

Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a solicitat ieri, 13 iulie, în mod imperativ ca S.C. Romconstruct Holding Grup S.A. să îşi respecte angajamentele contractuale şi să asigure resursele financiare, materiale și umane necesare derulării în bune condiţii a lucrărilor de reabilitare a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. În situaţia în care S.C. Romconstruct Holding Grup S.A. nu îşi îndeplineşte […]

Read more

ADP-ul la treabă! Lucrări pe strada Dr. Romulus Popescu din Ostroveni

Direcţia Administrării Domeniului Public a demarat reabilitarea străzii Dr. Romulus Popescu din zona Ostroveni -sat. Se estimează că lucrările vor dura între două şi trei săptămâni şi constau în impereabilizarea terenului şi reparaţii asfaltice, concomitent cu găsirea unei soluţii pentru canalizarea pluvială. În repetate rânduri, cu ocazia ploilor abundente, locuitorii de pe această stradă în lungime de aproximativ 300 m […]

Read more

O combină agricolă a luat foc în timp ce treiera

Pompierii vâlceni au intervenit de urgenţă, în urma unui apel, în comuna Grădinari, judeţul Olt, ieri, 13 iulie, ora 10.59, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o combină agricolă. În momentul producerii incendiului utilajul agricol se afla la treierat. Până la stingerea flăcărilor au ars elementele combustibile din componenţa utilajului, precum şi 0,5 hectare de vegetaţie uscată. Prin intervenţia promptă […]

Read more

Situaţia statistică a şomajului înregistrat în judeţul Vâlcea la sfârşitul lunii iunie

La sfârşitul lunii iunie, rata şomajului înregistrată la nivelul judeţului Vâlcea a fost de 4,18%, mai mică cu 0,07 puncte procentuale faţă de luna anterioară. Totalul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii iunie 2016 a fost de 7143 persoane (în creștere cu 126 persoane față de luna mai 2016). Rata şomajului înregistrat pe sexe : în luna iunie, rata şomajului masculin […]

Read more

La ISJ Vâlcea, concurs pentru posturile de inspector şcolar general adjunct

“Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante de inspector școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea”, anunţă prof. Andra Bică, inspector general şcolar la ISJ Vâlcea. Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct din inspectoratele […]

Read more

13-15 iulie – Două zile de motociclism la Voineasa Vâlcii

În zilele de 13 şi 15 iulie pe raza localităţii Voineasa din judeţul Vâlcea are loc desfăsurarea competitiei “RedBullRoManiacs 2016”. Competiţiile de OFF ROAD sunt organizate cu scopul de a promova off road-ul în rândul tinerilor, de a-i îndruma spre performanţă într-un mod responsabil, dezvoltând acest sport prin bune practici, în zone în care acest lucru este permis, având grijă […]

Read more

Lucrările la Spitalul Judeţean Vâlcea şi la Mirajul Oltului, prelungite până în decembrie

La solicitarea conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru POR, a aprobat prelungirea, până la 31 octombrie 2016, a implementării proiectului „Reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea” și, până la 31 decembrie 2016, a proiectului „Mirajul Oltului – extinderea infrastructurii turistice de agrement a stațiunii Călimănești-Căciulata”, se spune într-un comunicat […]

Read more

Rezultate bune şi la BAC

După examenul de capacitate, judeţul nostru a urcat rapid în topul judeţelor cu rezultate bune. Iată că şi examenul de Bacalaureat a dovedit că pregătirea elevilor din Vâlcea se află pe un drum bun. La nivel naţional nu au fost decât 56 de medii de 10 obţinute la BAC, iar dintre acestea, patru au fost în judeţul Vâlcea. Trei dintre […]

Read more
1 1,373 1,374 1,375 1,376 1,377 1,426