Încep spectacolele la “Anton Pann”

Sâmbătă 14 ianuarie 2017, Teatrul „Anton Pann” prezintă de la ora 11.30, un spectacol dedicat celor mici : „Căsuţa prietenilor”, în regia lui Valentin Ligi Pann”. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii-păpuşari: Viorica Stamate, Maria Ştefan, Maria Dospina, Maria Tătaru şi Cristian Bulagea.

De la ora 19.00, Sala Studio a Teatrului „Anton Pann” găzduieşte spectacolului „TNT”, un spectacol de improvizaţie exploziv, provocat de Mihaela Sîrbu cu actorii Mădălina Ciotea, Réka Szász, Tavi Costin, Andrei Cătălin, Vladimir Purdel şi Alexandru Beteringhe. Mihaela Sîrbu a absolvit Secţia Germană a Catedrei de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti şi Secţia Actorie-Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), continuată cu un doctorat în Studii Teatrale. A fost actriţă la Teatrul Evreiesc, dar a lucrat şi ca freelancer în România, Elveţia şi Germania. Este conferenţiar universitar la Catedra de Teatru a UNATC şi, de asemenea, a predat în Germania, la Athanor Akademie. În 1996 a pus bazele grupului teatral independent Teatrul fără Frontiere, unde este manager şi regizor. Filmografia sa cuprinde: „Tatăl fantomă” (2011), regizat de Lucian Georgescu, rol principal alături de Marcel Iureş, „Toată lumea din familia noastră „(2012), în regia lui Radu Jude, pentru care a primit un Premiu Gopo şi un premiu al Uniunii Cineaştilor. În 2014, a fost nominalizată la Premiile Gopo ca cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul din filmul „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, în regia lui Corneliu Porumboiu, iar în 2016 a obţinut Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul „Sultana” din filmul „Aferim!”, regizat de Radu Jude.