Au început asfaltările de 1 milion de euro la Tomşani

Conform declaraţiilor primarului Dumitru Pearcu în Tomşani au început asfaltările finanţate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pe măsura 7.2. Uniunea Europeană a acordat comunei pe acest program 1 milion de euro pentru asfaltarea a şase kilometri de drumuri săteşti. Ordinul de demararea lucrărilor a fost emis de primărie în 28 iunie, vremea este frumoasă şi contructorul va încerca […]

Read more

Se lucrează mult și bine la Budești

În comuna vâlceană Budești se continuă lucrările de modernizare a infrastructurii. Zilele trecute a demarat deja asfaltarea a trei drumuri, lucrări finanțate cu ban din bugetul local. Astfel, în satul Linia se lucrează pe drumul Avrinte, în satul Barza pe drumul Valea Popeşti şi pe tronsonul 2 Brânduşani pe o suprafaţă de doi kilometri. Alte obiective pe termen scurt sunt […]

Read more

FOTO! Paramedicii vâlceni locul întâi la nivel național, trei ani consecutivi

În urma desfășurării “Competiției Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat”, paramedicii SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al Județului Vâlcea au câștigat locul I. Competiția, organizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență s-a desfășurat în municipiul București, în perioada 05 – 07 iulie a.c. Întrecerea a cuprins două probe: “Descarcerarea din vehicule” […]

Read more

Alimentarea cu apă finalizată în comuna Muereasca

Marţi, 5 iulie, am discutat, mai bine de o oră, la noul sediu al primăriei din Muereasca, cu primarul Ion Unugureanu, unul din cei mai experimentaţi şi eficienţi primari din judeţul Vâlcea. Acesta ne-a detaliat, cu amănunte interesante, eforturile administraţiei locale de a dezvolta infrastructura comunei tranzitată anual de un număr foarte mare de oameni care vin să se roage […]

Read more

Inedit! Comuna Guşoeni va obţine bani din producţia de energie

Şi este vorba de bani mulţi, ce vor merge anual către proiecte culturale şi pentru sprijinirea instituţiilor de învăţământ şi cultură, pentru educaţie, pentru premierea elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură şi sport. Primarul Nicole Concioiu ne-a relatat cum va ajunge bugetul local, peste puţin timp, să fie degrevat de cheltuielile privind iluminatul public stradal şi al instituţiilor publice din […]

Read more

FOTO Parlamentarii din Comisia de Muncă au remarcat frumuseţile Vâlcii

Membrii Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor au vizitat judeţul nostru timp de trei zile, la invitaţia colegului lor deputatul vâlcean Eugen Neaţă. Acesta a dorit să-i aducă în judeţul nostru într-o vizită de lucru, dar şi de documentare asupra problemelor din acest teritoriu pe cei care au contribuit la promovarea iniţiativei sale privind reducerea vârstei de […]

Read more

Femeie dispărută, găsită de poliţiştii vâlceni în viaţă în pădurea de lângă casă

O femeie din Comuna Stoileşti, judeţul Vâlcea a fost dată dispărută de către membrii familiei, în seara zilei de miercuri, 5 iulie, menționând că aceasta, pe fondul unei tulburări psihice, a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors. În cursul zilei de joi, 6.07.2017, polițiști din cadrul I.P.J. Vâlcea (Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciul Criminalistic, Serviciul de Ordine […]

Read more

OLTCHIM poate renaşte printr-o privatizare miraculoasă!

Joi, 6 iulie, a fost ultima zi de depunere a ofertelor pentru activele Oltchim. Termenul limită de depunere a ofertelor angajante în vederea achiziţionării pachetelor de active ale Oltchim a fost prelungit până la 6 iulie 2017, potrivit unui comunicat al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti, iniţial acesta expirând la finele lunii trecute. Chimcomplex SA Borzești, membră a grupului […]

Read more

VIDEO Jandarmii vâlceni, mai “bogaţi” cu două autospeciale pentru operativitate

Principalul obiectiv al jandarmilor vâlceni l-a constituit creșterea capacității de intervenției și eficentizarea misiunilor prin participarea alături de polițiști, la realizarea climatului de siguranță civică, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului și apărarea proprietății private la nivelul județului Vâlcea. O structură importantă care a concurat la obținerea rezultatelor detaliate mai sus și la funcționarea în condiții bune a unității […]

Read more

Amendaţi pentru că au făcut focul cu lemnul din foişoarele pentru picnic

În noaptea de 5 spre 6 iulie, în jurul orei 2.30, patrula Poliţiei Locale care efectua serviciul pe strada Ştrandului a observat un foc deschis ce ardea în spaţiul de picnic amenajat pe str. Lacului. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii locali au surprins un grup de şapte tineri, între care 2 adolescente, care se încălzea la un foc de tabără […]

Read more

Ofertă educaţională la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” pentru programul de studii universitare de licență ”Administrație Publică”

Instituția Prefectului – Județul Vâlcea, vă aduce la cunoștință Oferta educațională a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, pentru programul de studii de licență „Administrație Publică”, forma de învățământ „cu frecvență” – august 2017. Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ pentru programul de studii universitare de licență ”Administrație Publică” Forma de învățământ „cu frecvență” – august 2017 Scopul […]

Read more

Atenţie, şoferi! Proceduri simplificate pentru obținerea duplicatului cărții de identitate a vehiculului

Conducătorii auto vor putea obține, prin proceduri simplificate, duplicatul cărții de identitate a vehiculului, emis de RAR, în cazul pierderii, furtului sau distrugerii cărții de identitate a vehiculului sau în cazul neîndeplinirii obligației de a preda noului proprietar cartea de identitate a vehiculului, în cazul înstrăinării acestuia. În acest sens, Guvernul a modificat în ședința de astăzi, 6 iulie 2017, […]

Read more

Gest civic! Poliţiştii din Horezu au donat sânge în cadrul unei campanii! Donaţi şi voi

Miercuri, 5 iulie a.c., polițiștii care au îndeplinit condiţiile necesare donării, s-au deplasat la sediul Spitalului Orăşenesc Horezu şi au donat sânge, în urma campaniei de donare de sânge iniţiată de Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină. Campania își propune creșterea națională a rezervelor de sânge din centrele de transfuzie sanguină, în condițiile în care zilnic, mii de pacienți din spitalele […]

Read more

400 Kg de pepene verde confiscate la Suteşti şi Berislăveşti

Polițiștii din cadrul Postului de poliție Sutești, Berislăvești și Sălătrucel au depistat ieri, 5 iulie, două autoturisme care transportau pepene verde fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. La data de 05 iulie a.c., polițiștii din cadrul Postului de poliție Sutești au oprit pe raza comunei un autoturism în care se transportau 313 kilograme de pepene verde, condus de un bărbat […]

Read more
1 1,030 1,031 1,032 1,033 1,034 1,209