Agenții economici din Drăgășani și Bălcești verificați de polițiștii vâlceni pentru depistarea produselor contrafăcute

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat în perioada 05/06 decembrie a.c. verificări la agenții economici de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, a municipiului Drăgășani și a orașului Bălcești.

Scopul acțiunii desfășurate a fost de a preveni și de a combate comerțul ilegal de jucării și produse pentru copii, contrafăcute.
Au fost verificați 15 operatori economici, iar în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale la Legea 12/1990 și O.U.G. 28/1999 republicată, în valoare de 16.500 lei, fiind confiscată totodată și suma de 780 lei, reprezentând venituri nefiscalizate. De asemenea, la un operator economic de pe raza municipiului Drăgășani a fost constatată o infracțiune prevăzută de Legea 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice, fiind indisponibilizate 72 de jucării, în valoare de peste 1400 lei, pentru care există o alertă la nivel european, în sensul că acestea ar reprezenta un risc pentru sănătatea copiilor.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Vâlcea.