FOTO: GREVA FOAMEI în faţa PRIMĂRIEI ROȘIILE împotriva incompetenței salariaților

Fără nicio legătură cu greva cadrelor didactice în desfăşurare şi cu cea a celor de la CFR anunţată în faţa Primăriei Roşiile, un cetăţean a intrat în greva foamei, luni 29 mai, la ora 8.00 dimineaţa. Gheorghe Spătărelu spune că este victima incompetenţei sau rea voinţei unor salariaţi din Primăria Roşiile care au eliberat ilegal un titlu de proprietate peste […]

Read more

Decizia Consiliului Local: Microbuze electrice pentru Muereasca

Consiliul Local Muereasca a aprobat asocierea comunei cu Consiliul Județean Vâlcea în vederea depunerii spre finanțare și implementării proiectului “Microbuze electrice pentru transportul elevilor” prin PNRR. De asemenea, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” se încearcă modernizarea drumurilor comunale din localitate. Investiția se ridică la o valoare totală de 8.507.181,33 lei și vizează aproape 4,7 kilometrii de drumuri.

Read more

Ziua Comunei Popești sărbătorită cu distracție și voie bună, în Sfânta Zi de Înălțare!

Comuna Popești a îmbrăcat joi, 25 mai 2023, straie de sărbătoare, primărița Aurora Măgură oferindu-le localnicilor o zi plină de distracţie, muzică şi voie bună pe izlazul din zona Cotoșmanu “La Fântânile Reci”. Sărbătoarea a avut o însemnătate și mai mare, Ziua Comunei Popești desfăşurându-se în Sfânta Zi de Înălțare, considerată și Ziua Națională a Eroilor. Aurora Măgură a început […]

Read more

VIDEO: Dosar complet, pentru finanțarea noului CET, depus la Guvernul României!

În data de 16 mai 2023, Consiliul Județean Vâlcea a depus, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cererea de finanţare cu toate documentele necesare, în vederea obținerii finanțării pentru construirea unei centrale termice în cogenerare de înaltă eficienţă, care va asigura termoficarea Municipiului Râmnicu Vâlcea şi va livra energie electrică în sistemul energetic naţional. Proiectul are o valoare totală […]

Read more

Mandat european de arestare pentru un bărbat din Șușani

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, împreună cu cei din cadrul Secției nr. 3 Sutești au pus în aplicare un mandat european de arestare, față de un bărbat, din localitatea Șușani, județul Vâlcea, urmărit internațional. La data de 25 mai a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de arestare european, emis de autoritățile […]

Read more

Asfaltări în satul Racoviţa din comuna Budeşti

Primăria comunei Budeşti va moderniza în perioada următoare mai multe străzi. În satul Racoviţa va fi asfaltată strada Ostrov. Are loc verificarea tehnică a proiectelor privind asfaltarea străzilor Narciselor din satul Bercioiu, şi Gladiolelor din satul Barza. Pe strada Margaretelor va fi realizat un canal betonat pentru care proiectul tehnic este finalizat şi se va moderniza carosabilul. (T.G.)

Read more

Şcoala “Ferigile” din Costeşti va avea şi un teren modern de sport

În comuna Costeşti funcţionează una dintre cele mai vechi şi mari şcoli gimnaziale din mediul rural vâlcean. Este o unitate de învăţământ celebră în zonă, care a avut mereu un corp didactiv foarte bine pregătit şi în care administraţia locală a reuşit să investească bani buni pentru conservare şi modernizare în ultimii ani. Primarul Toma Peştereanu spune că Şcoala Ferigile […]

Read more

La Păuşeşti Măglaşi – pregătiri intense pentru “Sărbătoarea Teiului”

Primăria Păușești Măglași pregăteşte Ziua Comunei care va ajunge la a XII-a ediţie de ziua Sfinţilor Petru şi Pavel. Primarul Alexandru Dediu, primăria și Consiliul Local îi invită pe locuitorii comunei, și nu numai, să participe la „Sărbătoarea Teiului”, eveniment ce va avea loc în data de 29 iunie 2023, în centrul localității. Artişti consacraţi, muzică de calitate şi bună […]

Read more

FOTO: Ziua Eroilor sărbătorită și la Ocnele Mari

Oraşul staţiune Ocnele Mari este una dintre localităţile vâlcene care are mulţi eroi. Aici aproape fiecare familie localnică are pe cineva din înaintaşii săi căzuţi în unul din cele două războaie mondiale sau în războiul de independenţă. De aceea în fiecare an autorităţile locale dau atenţie mare comemorării acestor eroi mai ales în zi de mare însemnătate creștinească cum este […]

Read more

Concursul Național de Muzică psaltică pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din România, ediția a IV-a

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 29-30 mai, Arhiepiscopia Râmnicului, organizează Concursul Național de Muzică psaltică pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din România, ediția a IV-a. Această manifestare educațională este realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, prin directa coordonare a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea. În cadrul concursului vor interpreta un repertoriu […]

Read more

APAVIL anunță întreruperea apei potabile în cartierul Goranu luni, 29 mai, între orele 9.00-13.00

Având în vedere necesitatea executării lucrărilor de branșare la rețeaua de distribuție apă potabilă, din PEHD D110 mm, a obiectivului „Creșa Mare Goranu” existentă pe strada Straubing din Râmnicu Vâlcea, în data de 29.05.2023, în intervalul 9.00 – 13.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii de pe strada Straubing parțial (din dreptul imobilului cu nr. 285 până la […]

Read more

APAVIL S.A. PREZENTĂ LA FORUMUL REGIONAL AL APEI “DUNĂRE-EUROPA DE EST” 2023

În perioada 23-25 mai a.c., la Sibiu, Asociația Română a Apei a organizat, împreună cu Apă Canal Sibiu și primăria Municipiului Sibiu, Forumul Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” 2023, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din sud estul Europei. Reunind specialiști din domeniul apei, reprezentanți ai autorităților publice și locale, ai mediului academic, dar și producători, constructori și […]

Read more
1 430 431 432 433 434 1,537