Concursul Național de Muzică psaltică pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din România, ediția a IV-a

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 29-30 mai, Arhiepiscopia Râmnicului, organizează Concursul Național de Muzică psaltică pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din România, ediția a IV-a.
Această manifestare educațională este realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, prin directa coordonare a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.
În cadrul concursului vor interpreta un repertoriu psaltic clasic din autori consacrați precum Sfântul Ioan Cucuzel, Macarie Ieromonahul, Ioan Protopsaltul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanul, Ghelasie Basarabeanul, următorii participanți:
• Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău;
• Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava;
• Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași;
• Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Grigore Teologul” din Craiova;
• Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște;
• Seminarul Teologic Ortodox „Neagoe-Basarab” din Curtea de Argeș;
• Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” Prislop;
• Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huși.
Deschiderea evenimentului, va fi realizată de Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, condus de părintele profesor Dumitru Siluan Scurtu.