APAVIL anunță întreruperea apei potabile în cartierul Goranu luni, 29 mai, între orele 9.00-13.00

Având în vedere necesitatea executării lucrărilor de branșare la rețeaua de distribuție apă potabilă, din PEHD D110 mm, a obiectivului „Creșa Mare Goranu” existentă pe strada Straubing din Râmnicu Vâlcea, în data de 29.05.2023, în intervalul 9.00 – 13.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii de pe strada Straubing parțial (din dreptul imobilului cu nr. 285 până la Intrarea Pajiștei) și strada Intrarea Pajiștei.
După finalizarea lucrărilor efectuate de către constructorul SC Electrovâlcea SRL, pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării.
Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre.