FOTO 500 de râmniceni au paricipat la MARȘUL PENTRU VIAȚĂ – 2018

Sâmbătă, 24 martie, în municipiul Râmnicu-Vâlcea s-a desfășurat Marşul pentru viaţă, eveniment organizat de către Arhiepiscopia Râmnicului în parteneriat cu Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin”. Marşul pentru viaţă este punctul culminant al lunii martie, Luna pentru viaţă, şi a fost organizat în aceeaşi zi în peste 300 de oraşe din România şi Republica Moldova. Participanții s-au întâlnit în fața Primăriei […]

Read more

Atenţie, părinţi! Cererea de înscriere la orele de Religie este valabilă pe toată perioada școlarizării

Cu privire la înscrierea elevilor la orele de Religie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220/12.03.2018 a fost publicat Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 3.218/16.02.2018. Documentul prevede modificarea art. 3, alin. (5) din Metodologia de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar, astfel: „Cererea depusă conform alin. (1) este valabilă pe toată perioada de școlarizare în învățământul […]

Read more

FOTO Peste 500 de copii, în vizită la poliţiştii vâlceni

“Ziua Porților Deschise” a fost organizată joi, 22 martie 2018, între orele 10:00-14:00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, când toţi cei interesaţi au avut posibilitatea să afle mai multe despre activitatea poliţiei. Peste 500 de copii au vizitat biroul Centrului Operațional al poliției, Serviciul Criminalistic, participând de asemenea la o prezentare video în sala mare a inspectoratului.

Read more

Creşterea efectivelor de taurine, susţinută de deputatul Vasile Cocoş

Deputatul PSD Vasile Cocoş a susţinut Proiectul de Lege pentru aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de taurine din rasele Bălţata Românească, Brună şi Sura de Stepă. Legea a fost adoptată de Senatul României, pe data de 28 februarie 2018 şi avizată favorabil pe 13 martie 2018 de Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților. Vor fi acordate pe […]

Read more

FOTO/VIDEO Și-a transformat casa în muzeu! Artistul popular Rodica Pentoiu a strâns ii vechi și obiecte tradiționale românești pe care le expune într-o casă construită acum 102 ani la Berbeşti

Și-a transformat casa în muzeu. Așa a procedat o cântăreață de muzică populară din orașul vâlcean Berbești. Rodica Pentoiu a cumpărat o casă bătrânească construită acum 102 ani în care expune costume populare, goblenuri, dar și obiecte vechi achiziționate de la vecini și prieteni. Rodica Pentoiu cântă muzică populară și iubește tot ce este autentic românesc. Colecție impresionantă de ii […]

Read more

FOTO/VIDEO 35 de familii în pericol de izolare la Berbești! Două alunecări de teren s-au reactivat, iar autoritățile locale spun că au nevoie de bani pentru a ține sub control situația

N-au mai văzut atâta zăpadă din copilărie! Este concluzia locuitorilor Orașului Berbești care s-au minunat de fenomenul meteo mai puțin obișnuit pentru finalul lunii martie. Pericolul poate să vină, însă, după topirea omătului când se pot reactiva două alunecări de teren periculoase. Timp de două zile, la Berbești a căzut zăpadă cu nemiluita și în unele zone stratul de omăt […]

Read more

Bogdan Popescu – preşedinte interimar la PNL Rm. Vâlcea

Liberalii din Râmnic au acţionat mult mai rapid decât se gândea oricine şi în cursul serii de azi, biroul municipal al PNL a ales ca preşedinte interimar pe primvicepreşedintele Bogdan Popescu, în locul lăsat liber de Victor Giosan ce a demisionat în această săptămână. Grigore Crăciunescu şi el primvicepreşedinte a refuzat să candideze pentru postul de preşedinte interimar. Biroul Judeţean […]

Read more

Minore dispărute de acasă, identificate de poliţiştii vâlceni

Polițiștii Poliției orașului Brezoi, Postului de Poliție Căineni și Secției 3 Poliție Rurală Sutești au depistat 2 minore de 15 și 14 ani, dispărute de la domiciliu. Fetele au fost redate în siguranță familiilor. La data de 22 martie a.c., polițiștii Poliției orașului Brezoi și cei ai Postului de poliție Câineni au depistat o minoră de 15 ani, din Brezoi, […]

Read more

Ziariştii vâlceni s-au întrecut pentru Cupa Presei la Tir supravegheaţi de poliţiştii vâlceni

La data de 25 Martie, Poliția Română sărbătorește 196 de ani de tradiţie şi continuitate în slujba cetăţenilor, iar cu această ocazie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea organizează manifestări educative şi cultural – sportive, acestea fiind în prezent în plină desfășurare. Pe o vreme capricioasă, joi, 22 martie a.c., la ora 14:00, a avut loc un concurs de tir la […]

Read more

Toarnă cu zăpadă peste Vaideeni

Niciodată în ultimii 30 de ani locuitorii din comuna Vaideeni nu au văzut atâta zăpadă la finele lui martie. “Este ceva uimitor, ştiţi bine că noi nu ne temem de vreme sau de vremuri, suntem căliţi în unele ierni mult mai grele, dar aşa ceva nu am crezut că poate să se întâmple”, spune viceprimarul Vasile Ichim. Un buldoexcavator, un […]

Read more

Cetăţenii din Hunedoara îi mulţumesc deputatului Eugen Neaţă pentru că „nu mai îngheaţă iarna de frig”

Parlamentarii PSD de Vâlcea sunt foarte activi şi pe reţelele de socializare unde postează iniţiativele lor, amendamentele, interpelările, declaraţiile şi proiectele legislative. Cetăţenii s-au obişnuit să poarte dialog pe facebook cu parlamentari, să le spună problemele lor, şi uneori să le mulţumescă pentru activitate. Răsfoind paginile parlamentarilor de Vâlcea am dat de o adevărată “scrisoare” postată de cetăţeni din Hunedoara […]

Read more

REGATUL UNIT – SCOŢIA 100 locuri de muncă în domeniul agricol (recoltare căpşuni) prin intermediul Reţelei EURES

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea prin Serviciul de ocupare EURES România oferă 100 locuri de muncă vacante în Marea Britanie la cules de căpșuni în Scoția, pentru munca sezonieră în agricultură. Potrivit angajatorilor, cei interesați trebuie să știe că vor participa la cules de căpșuni în sere, aproximativ 7 ore/zi, în funcție de comenzi și de vreme, […]

Read more

”Marea Unirea a început cu Basarabia” – evenimente dedicate aniversării a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România

Sub genericul ”Marea Unirea a început cu Basarabia”, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea desfăşoară în data de 27 martie mai multe evenimente dedicate unirii Basarabiei cu România de la 27 martie 1918. Sărbătoarea naţională stabilită prin Legea nr. 36/2017 va fi marcată, începând cu ora 10.00, la sediul Primăriei, de o şedinţă festivă a Consiliului Local dedicată acestui eveniment. În aceeaşi […]

Read more
1 1,074 1,075 1,076 1,077 1,078 1,406