Toarnă cu zăpadă peste Vaideeni

Niciodată în ultimii 30 de ani locuitorii din comuna Vaideeni nu au văzut atâta zăpadă la finele lui martie.

“Este ceva uimitor, ştiţi bine că noi nu ne temem de vreme sau de vremuri, suntem căliţi în unele ierni mult mai grele, dar aşa ceva nu am crezut că poate să se întâmple”, spune viceprimarul Vasile Ichim.
Un buldoexcavator, un autogreder, mai multe tractoare şi zeci de voluntari sau beneficiari ai ajutorului social se luptă pentru a deszăpezi comuna încă de la ora 3 din ziua de vineri, 23 martie.
“Suntem cu zăpada până în gât şi continuă să ningă. Nu am închis şcolile şi nu le vom închide, păstrăm şi căile de acces deschise. Suntem mereu bucuroşi de oaspeţi, dar acum sfătuim ca pe zona noastră montană să nu urce decât turişti experimentaţi pentru a evita situaţii neplăcute. Peste o săptămână sperăm să vină primăvara, iar Vaideeniul este un colţ de rai în primăvară!”, mai spune viceprimarul comunei. (T.G.)