VIDEO: Străzi asfaltate în satul Trundin din Vlădești

Primarul Comunei Vlădești, Adrian Cosac, a reușit să ducă la îndeplinire o altă promisiune importantă făcută în campania electorală. Astfel, s-au finalizat lucrările de asfaltare a aproximativ 2 kilometri în satul Trundin, mai exact DC168 și Strada Principală. Interesant este că asfaltul provine de la noua stație achiziționată de RAJDP Vâlcea și este unul de calitate. Au mai fost efectuate lucrări de reabilitare a platformei drumurilor, au fost turnate rigole betonate și au fost făcute drenuri de subteran. De aceste lucrări beneficiază cele peste 50 de gospodării din zonă, dar și alți locuitori ai comunei care au în acest sat terenuri agricole. Finanțarea a fost asigurată de Consiliul Local Vlădești, cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea.
“Știu că oamenii nu mai aveau răbdare și aproape că nu mai credeau în promisiuni. Era o investiție așteptată de multă vreme și mă bucur că am reușit să o finalizăm, cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea. De aceste drumuri se bucură oamenii din zonă dar trebuie să vă spun că această zonă are și un mare potențial turistic”, spune primarul Comunei Vlădești, Adrian Cosac.
“Felicit administrația locală și pe primarul Adrian Cosac, pentru realizarea acestei investiții, care îmbunătățește infrastructura localității, aducând un plus de confort vâlcenilor din Vlădești.
Am luat la pas aceste drumuri, acum un an și jumătate, alături de domnul primar și ne făceam socotelile, cum putem să facem să le modernizăm. Mă bucur că am reușit. Aceste investiții nu sunt făcute pentru mine sau pentru domnul primar, sunt făcute pentru oameni”, completează Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.