Sebi Predonescu, din nou în acțiune. Cazul săptămânii vine din Brezoi!

Comisarul șef Eusebiu Predonescu, din cadrul Poliției Vâlcea, un om cu suflet mare, prin campaniile de întrajutorare pe care le desfășoară încearcă să aducă un strop de bucurie în viața unor copii năpăstuiți de soartă. Prin intermediul Asociației “Copii fără copilărie din județul Vâlcea”, Sebi aduce în prim-plan un alt caz dramatic: Ștefan are 8 luni și sindrom Noonan precum și alte diagnostice asociate. Are o malformație la inimă care se va putea opera în jurul vârstei de 3 ani. Tot ce mănâncă este laptele praf Monogen. Acesta costă 183 de lei cutia care îi ajunge 3 zile. Mama face comandă permanent la Nutricia, altfel nu îl găsește. Dacă mănâncă altceva, tot lichidul i se duce la plămâni. A fost operat la plămâni și a stat două luni la terapie intensivă. Merge regulat la control la Marie Curie și la Institutul de Genetică din București. De asemenea, la NPI în Sibiu. Mai are trei frați. Mama acum e în curs de angajare ca asistent personal, tatăl lucrează la gater. Au nevoie în special de lapte Monogen sau bani pentru el. Acest tip de lapte praf îl va consuma cel mai probabil până în jurul vârstei de 3 ani.
Asociația “Copii fără copilărie din județul Vâlcea” are deschise următoarele conturi la Banca Transilvania:
1. IBAN RON: RO68BTRLRONCRT0574892601
2. IBAN EUR: RO18BTRLEURCRT0574892601 Cod SWIFT: BTRLRO22