Un şofer a intrat în pietonii de pe trotuar în Drăgăşani! Doi pietoni accidentaţi!

Un tânăr a accidentat ieri, 22 octombrie, doi pietoni din cauza vitezei.

“La ora 18.00, Răzvan V., de 21 de ani, din comuna Prundeni a condus un autoturism, pe strada Tudor Vladimirescu din mun. Drăgăşani şi ajungând la km 64+450 m, pe fondul vitezei excesive şi a nepăstrării distanţei faţă de autovehiculul care circula în faţa sa, condus de C. Ion, de 37 de ani, a intrat în coliziune cu acesta, pe care l-a proiectat în afara părţii carosabile intrând pe trotuar şi a acroşat doi pietoni care au fost răniţi uşor. Din accident a rezultat şi rănirea uşoara a conducătorului auto C. Ion, de 37 de ani din com. Prundeni. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, se spune în comunicatul transmis de IPJ Vâlcea.