Teatrul Anton Pann Rm. Vâlcea, pe podium la Festivalul Internaţional al Teatrului „Davila Interfest”

Premiul pentru regie, premiul special al juriului şi premiul pentru interpretarea unui rol feminin sunt cele trei premii pentru RESPIRĂ, un alt spectacol al Teatrului Anton Pann, câştigate la Festivalul Internaţional al Teatrului „Davila Interfest”, care a avut loc în perioada 14-20 noiembrie la Piteşti.

RESPIRĂ de Duncan Macmillan, traducerea şi regia Adrian Roman, scenografia Traian Tuţă, un spectacol care s-a jucat în premieră naţională pe scena de la Râmnicu Vâlcea în ianuarie 2016, a intrat in competiţie cu spectacole ale unor teatre cu renume din ţară şi străinătate, şi anume: Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu; Teatrul Bulandra din București, Teatrul Fani Tardini din Galaţi; Teatrul de dramă din Vraţa – Bulgaria; Teatrul din Kragujevac, Serbia; Teatrul independent Unteatru din București; Teatrul Dramatic din Braşov şi Teatrul Alexandru Davila din Piteşti.
Juriul festivalului compus din personalități ale teatrului românesc și nu numai: George Mihăiță – actor și Manager al Teatrului de Comedie din București, Aura Corbeanu – vicepreședinte executiv al Uniunii Teatrale din România (UNITER) și cunoscutul regizor albanez Adonis Filipi, în urma vizionării spectacolelor a hotărât ca trei dintre premiile acordate să meargă către Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea – premiul pentru regie Goange Marinescu – Adrian Roman, premiul special al juriului, premiul pentru interpretarea unui rol feminin – Maria Simona Arsu.
“Festivalul de Teatru de la Piteşti, deşi nu este unul din marile festivaluri ale României, are importanţa lui strategică.Să nu uităm că la Piteşti s-a lansat în forţă, acum doi ani, producţia „Eşti un animal,Viskovitz!” care a devenit unul dintre cele mai premiate spectacole ale teatrului românesc. Miza, în afara concurenţei importante, a fost juriul format din Aura Corbeanu şi George Mihăiţă, două personalităţi cu o vastă experienţă în teatrul românesc şi care pot transmite semnale importante despre performanţele noastre spre cercurile de persoane care au un rol important în destinele teatrului românesc. O veste de ultimă oră este aceea că George Mihăiţă a venit cu propunerea ca Teatrul de Comedie din Bucureşti să preia spectacolul nostru RESPIRĂ pentru Sala Studio a teatrului bucureştean”, afirmă Adrian Roman, directorul Teatrului Anton Pann şi regizorul spectacolului.