Stațiunea care trebuia să rivalizeze cu marile destinații montane și a ajuns o ruină. Povestea proiectului abandonat de la Vidra–Voineasa

În nordul județului Vâlcea, acolo unde munții se întâlnesc cu întinderea spectaculoasă a lacului Vidra, iar iernile aduc zăpadă din belșug, regimul comunist visa la ceva uriaș. Zona Vidra–Voineasa trebuia să devină una dintre cele mai importante stațiuni montane din România, un loc dedicat sporturilor de iarnă, turismului și pregătirii loturilor sportive.

Poziționată într-un cadru natural spectaculos, la mare altitudine și cu un sezon lung de zăpadă, zona părea ideală pentru un proiect ambițios. Planurile erau mari: hoteluri moderne, vile, baze sportive, instalații pe cablu, pârtii și facilități care să transforme nordul Vâlcii într-un reper pentru turismul montan românesc.

În jurul Voineasei se dezvoltase deja o infrastructură turistică, iar Vidra era văzută ca extensia de altitudine, locul unde urma să se concentreze zona sporturilor de iarnă. În anii ’80 au fost ridicate vile, minihoteluri, o pârtie și un telescaun, iar construcția unui hotel uriaș trebuia să devină simbolul noii stațiuni.

Pentru mulți dintre cei implicați atunci, Vidra–Voineasa nu era doar un proiect turistic, ci o investiție strategică într-o zonă care putea deveni una dintre marile atracții montane ale țării. În jurul stațiunii circulau chiar povești despre interesul unor nume importante din lumea sporturilor de iarnă, semn că potențialul locului era remarcat inclusiv peste granițe.

Revoluția care a oprit totul

Numai că anul 1989 avea să schimbe radical destinul locului.

Revoluția a prins proiectul neterminat. Construcțiile erau în plină dezvoltare, iar hotelul gigant de la Vidra se afla aproape de finalizare. Nu a mai fost însă inaugurat niciodată.

Odată cu schimbarea regimului, investițiile s-au oprit aproape complet. Ce fusese gândit să devină o stațiune modernă a rămas suspendat între promisiune și abandon. Ani întregi, zona a intrat într-un fel de uitare administrativă, fără investiții consistente și fără un plan clar de dezvoltare.

Turiștii au început să dispară treptat, multe spații de cazare s-au închis, iar infrastructura construită în anii comunismului a început să îmbătrânească fără să fie modernizată.

Hotelul gigant care nu a primit niciodată turiști

Poate cel mai puternic simbol al eșecului este hotelul masiv ridicat pe malul lacului Vidra. Gândit să găzduiască sute de turiști și să deservească inclusiv activități sportive, acesta trebuia să fie piesa centrală a întregii stațiuni.

Numai că schimbarea de regim a venit înainte ca hotelul să își primească primii turiști.

Anii de abandon și-au spus rapid cuvântul. Rămas fără administrare și fără pază, imobilul a fost devalizat bucată cu bucată. Instalații, calorifere, tâmplărie, mobilier și aproape orice putea fi recuperat au dispărut în timp. Geamurile au fost sparte, infiltrațiile au distrus interiorul, iar ceea ce trebuia să fie imaginea modernizării a rămas doar un schelet uriaș de beton.

Astăzi, hotelul domină încă peisajul, ca o amintire a unui proiect abandonat înainte să înceapă cu adevărat.

Cum s-a ajuns aici

Declinul Vidra–Voineasa nu poate fi explicat printr-o singură cauză. Totul s-a construit, în timp, din mai multe greșeli și lipsuri.

În primul rând, proiectul fusese conceput aproape exclusiv pe investiții de stat, iar după schimbarea regimului nimeni nu a mai continuat dezvoltarea la aceeași scară. A urmat o perioadă de administrare neclară, lipsă de investiții și promisiuni repetate care nu s-au concretizat niciodată.

La toate acestea s-au adăugat izolarea zonei și infrastructura dificilă. Drumul până la Vidra nu a fost niciodată unul ușor în orice sezon, iar fără modernizări și promovare serioasă, mulți turiști au început să aleagă alte destinații montane.

Încet, ceea ce fusese imaginat drept o perlă a turismului de iarnă s-a transformat într-un peisaj al ruinelor.

Legenda Alberto Tomba și speranțele localnicilor

În jurul stațiunii au circulat de-a lungul anilor și povești care au alimentat speranțele oamenilor din zonă. Una dintre ele vorbește despre un presupus interes al legendarului schior italian Alberto Tomba pentru investiții în Voineasa–Vidra.

Povestea a rămas însă mai degrabă la nivel de zvon local și nu a fost confirmată oficial niciodată. Chiar și așa, simplul fapt că un astfel de nume era asociat cu locul arată cât de mare era încrederea în potențialul zonei și cât de mult sperau localnicii că stațiunea va renaște.

Paradoxul Vâlcii: ruină la Vidra, dezvoltare la Transalpina Ski Resort

Ironia este că aceeași zonă care părea condamnată la uitare a demonstrat, peste ani, că potențialul muntelui nu dispăruse niciodată.

La doar câțiva kilometri distanță, dezvoltarea domeniului schiabil Transalpina Ski Resort a schimbat imaginea nordului județului. Gondole, telescaune, pârtii moderne și un flux tot mai mare de turiști au demonstrat că zona poate atrage investiții și poate deveni un pol turistic atunci când există infrastructură și un plan clar de dezvoltare.

Contrastul este aproape șocant. În timp ce la Transalpina Ski Resort se vorbește despre dezvoltare și extindere, la Vidra clădirile vechi continuă să se degradeze. În același peisaj montan coexistă două lumi total diferite: una nouă, care încearcă să crească, și alta rămasă captivă într-un trecut care nu s-a terminat niciodată.

Poate tocmai această comparație spune cel mai bine povestea Vidra–Voineasa. Problema nu a fost lipsa potențialului, ci lipsa continuității. Muntele a rămas același, zăpada cade în continuare, iar peisajul este la fel de spectaculos. S-a schimbat doar capacitatea oamenilor de a transforma un vis într-un proiect dus până la capăt.

Un gigant adormit care încă mai poate renaște?

Și astăzi, cei care ajung la Vidra spun același lucru: locul are ceva aparte. Lacul, liniștea muntelui, pădurile și aerul rece păstrează senzația că stațiunea ar fi putut deveni ceva uriaș.

Poate că Vidra–Voineasa nu va mai fi niciodată proiectul grandios imaginat în anii comunismului. Dar mulți cred că, legată inteligent de dezvoltarea de la Transalpina Ski Resort și susținută prin investiții serioase, zona încă mai poate reveni pe harta turismului montan.

Până atunci însă, între gondolele moderne și hotelurile abandonate, nordul Vâlcii rămâne imaginea perfectă a contrastului dintre ceea ce s-a construit și ceea ce s-a pierdut.

Gabriel Cîrjaliu