Serviciu European de Voluntariat la Râmnicu Vâlcea

Biblioteca Județeană Antim Ivireanul și Asociația de Tineret Youth on the Move organizează conferința de lansare a proiectului Serviciului European de Voluntariat – Volunteca. Evenimentul va avea loc joi, 23 februarie 2017, ora 11.00, la Sala Mare a Bibliotecii Județene.

Proiectul Volunteca presupune un stagiu SEV de șapte luni pentru doi voluntari străni (din Spania și Franța) în cadrul Secției de Limbi Străine a Bibliotecii. Voluntarii vor desfășura activități în sprijinul comunității organizând ateliere de dezvoltare personală, de comunicare, antreprenoriat, social media și management comunitar pentru tinerii vâlceni. De asemenea, cei doi voluntari vor oferi cursuri gratuite de conversație în limbile franceză, spaniolă și italiană.
Proiectul Volunteca este o inițiativă a Asociației Youth on the Move în parteriat local cu Biblioteca Județeană – Secția Limbi Străine. Partenerii internaționali ai proiectului sunt două organizații non-guvernamentale de trimitere din Spania și Franța. Finanțarea acestui proiect este asigurată de Comisia Europeană prin intermediul programului Erasmus+.