Senatorul Bogdan Matei duce copiii în Parlament

Senatorul Bogdan Matei a renunţat la a mai fi profesor, dar rămâne legat de elevii vâlceni. Am purtat o discuţie mai lungă cu tânărul senator vâlcean vineri, 27 ianuarie, legată de activitatea sa parlamentară din primele săptămâni ale mandatului, de intenţiile sale şi de problemele actuale ale judeţului. Aveam intenţia de a realiza un interviu, dar m-am gândit că este pur şi simplu mai interesant pentru cititor să îi redau strict ideile principale din discuţie.

“M-am acomodat foarte bine în grupul Parlamentar, sunt oameni serioşi şi bine pregătiţi care conlucrează pentru a ajuta fiecare parlamentar. Funcţionarii din Senat sunt profesionişti. În Grupurile Parlamentare este disciplină şi se stabilesc nişte reguli. Nu le-am impus eu şi nici nu pot să le schimb aşa că probabil voi vorbi mai rar în Plen, dar voi încerca să fac cât mai multe pentru vâlceni. Rămân legat de copii din Vâlcea. Deşi legea îmi permitea să rămân şi profesor, cu un număr de ore mai mic, am considerat că este bine să nu amestec cele două lucruri şi să las orele pentru a fi predate unui profesor tânăr care nu are loc de muncă. La începutul lunii februarie voi duce un grup de elevi la Serbările Zăpezii de la Voineasa. Am în plan ca, lunar, să duc un grup de elevi vâlceni în Parlament. Voi suporta eu cheltuielile legate de transportul cu un microbuz sau autocar închiriat.
Am discutat deja acolo şi le vom arăta cât mai multe din Parlament, iar cineva le va vorbi despre istoria clădirilor, despre cum şi când au fost ele ridicate, despre activitatea politicienilor, despre rolul Parlamentului, despre istoria lui. Port acum discuţii cu mai multe cluburi din Capitală pentru că doresc ca aceşti copii, după ce vizitează Parlamentul, să urmărească un antrenament al unei echipe de prima ligă. În perioada campaniilor electorale am constatat cât de mulţi oameni, unii şi din presă, iau în râs munca de politician şi munca de sportiv. De aceea vreau ca aceste excursii să îi ajute pe elevii din Vâlcea să înţeleagă câte ceva din cele două meserii. Să înţeleagă că fiecare activitate are rolul şi importanţa ei. Că ambele implică multă dăruire şi perseverenţă pentru a obţine performanţe. Voi fi ghidul fiecărui grup de elevi. Îmi este dor de ei. Iubesc munca mea îmi plac colegii de acolo, m-am acomodat perfect dar îmi este foarte dor de copii, de antrenamente, de fotbal”, afirmă senatorul Matei.

Traian Guminski