Scandal în Superligă

Superliga de fotbal din Vâlcea este în plin scandal. Primarul de la Mădulari, Daniel Dimulescu, a decis să retragă echipa de pe teren, în finalul meciului de pe propriul teren cu Voința Orlești, la scorul de 2-1 pentru oaspeți.

”Pe toată durata meciului, Iuliana Dmetreescu a arbitrat cu tentă. A fost clar pentru toată lumea, prezentă la meci că a fost arbitraj pro Orlești. Plus că la faza la care s-a dat penalti, nici vorbă de așa ceva. Vreau să strâng 40 de cluburi și să convoc Adunarea Generală extraordinară a AJF-lui și să-i schimbăm pe cei de acolo. Nu se mai poate ca familia Demetrescu să decidă tot, după bunul plac, în fotbalul vâlcean”, a declarat edilul vâlcean.