Sărbătoarea liberalismului vâlcean!

Astăzi, 14 februarie, liberalii vâlceni sărbătoresc 34 de ani de la refondarea Filialei județene a Partidului Naţional Liberal.
La nicio lună după reînființarea Partidului Naţional Liberal la nivel național și la două săptămâni după ce la Drăgășani se formase prima organizație a partidului din județ, pe 14 februarie 1990, un grup de aproximativ 80 de persoane a reînființat în mod formal, instituțional, Filiala PNL VÂLCEA. Cu această ocazie, toate grupurile locale au devenit organizații instituționale ale Filialei județene liberale.
Având o veche tradiție încă din 1875 pe meleaguri vâlcene, odată reînființat instituțional, liberalismul la nivel local și județean a cunoscut o linie ascendentă atât în ce privește numărul membrilor, cât mai ales în ce privește calitatea activității. Pe această bază, astăzi, printr-un efort susținut, am reușit să avem cel mai mare număr de primari și consilieri din județ și trimitem doi deputați și un senator în Parlamentul României. Mai important este faptul că fiecare reprezentat liberal al cetățenilor își dedică timp pentru dezvoltarea comunităților locale.
Ne omagiem astăzi personalitățile trecutului, dăruirea înaintașilor liberali pentru concetățeni, și ne angajăm să ne dedicăm și în continuare eforturile propășirii județului nostru și a României!
La Mulți Ani, dragi liberali!
La Mulți Ani, dragi vâlceni!