Reprezentanţii Companiei Naţionale pentru Autostrăzi vor Traseu cât mai departe de Râmnic şi cât mai ieftin


La Consiliul Judeţean Vâlcea a avut loc azi dezbaterea privind traseul Autostrăzii Piteşti – Sibiu, o dezbatere din care a rezultat faptul că Rm. Vâlcea nu se află nicidecum în atenţia autorităţilor de la nivel naţional. La eveniment au participat reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), parlamentarii vâlceni: senatorul Dan Niţu, deputatul Cristian Buican, deputatul Constantin Rădulescu, deputatul Romeo Rădulescu, senatorul Florinel Butnaru, consilieri locali şi judeţeni, primari, precum şi reprezentanţi ai IPJ Vâlcea.

FB_IMG_1448280827981
“Râmnicu Vâlcea este scos din schema autostrăzii Piteşti – Sibiu, asta înţelegem noi din cele cinci variante propuse de reprezentanţii CNADNR. Avem staţiuni cunoscute, iar interesul nostru este nu să construim cât mai departe de locurile care atrag turişti, ci cât mai aproape astfel să creăm o punte de legătură”, a spus George Mihăilescu, directorul Direcţiei Silvice Vâlcea. Consilierul local a reacţionat în urma discursurilor politicienilor, dar şi a reprezentanţilor Companiei de Autrostrăzi care au dat răspunsuri ambigue la unele întrebări. Varianta pe care au au exclus-o ca fiind nerentabilă a fost tocmai cea mai aproape de municipiu, şi anume cea ca autostrada să treacă prin zona Dăeşti, cu explicaţia că este una mai lungă, care presupune mai multe cheltuieli şi pe care ar fi şi probleme cu privire la alunecările de teren.
Parlamentarii vâlceni au fost categorici şi au reacţionat spunând că nu vor marja decât pe varianta care trece mai aproape de Rm. Vâlcea.
deputatul Cristian Buican, care le-a reproşat reprezentanţilor Companiei că nu au prevăzut în proiect o şosea de legătură între autostradă şi zona industrială a municipiului Râmnicu Vâlcea, oraşul nostru fiind dezavantajat.
“Din aceeaşi finanţare trebuia să faceţi o legătură între Tigveni şi zona industrială a municipiului Râmnicu Vâlcea, o şosea rapidă cu o viteză maximă de 100 km/h. În condiţiile în care nu a fost prinsă în proiect această şosea de legătură, noi nu putem accepta decât traseul care este cel mai apropiat de municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru că nu putem fi lăsaţi în afara traseului autostrăzii. În această sală sunt foarte puţini oameni care să susţină un alt traseu în afară de cel care este foarte aproape de municipiul Râmnicu Vâlcea şi trece undeva prin zona Dăeşti. Cred că în felul acesta am putea să realizăm şi noi o bretea la autostradă, pe traseul Dăeşti – Râureni, cu un proiect pe fonduri guvernamentale, realizat de Consiliul Judeţean Vâlcea”, a spus deputatul PNL, Cristian Buican.
Şi deputatul PSD Constantin Rădulescu consideră că problema trebuie discutată mult mai amplu, iar la dezbateri să participe specialiştii vâlceni, care să-şi spună punctul de vedere astfel încât judeţul Vâlcea să nu fie marginalizat.
„Sper ca dezbaterea de astăzi să nu rămână singura, iar la viitoarele dezbateri să fie invitaţi reprezentanţii şi specialiştii vâlceni în turism, industrie, administraţie, amenajări urbanistice, societate civilă, reprezentanţii structurilor oamenilor de afaceri, pentru ca împreună să dea cea mai bună soluţie tehnică pentru această problemă. I-am sugerat Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, cât şi Prefectului, să vină cu propuneri pentru o astfel de comisie a vâlcenilor în cel mai scurt timp, iar aici să fie incluşi şi primarii de municipii şi oraşe sau zone adiacente. Dezbaterea de astăzi nu cred că a rezolvat vreo problemă, însă poate reprezenta un început”, a susţinut deputatul, Constantin Rădulescu.
„În data de 15.12.2015 proiectantul va preda studiul final pentru Secţiunea 1 (10,3 km) Sibiu – Boiţa şi Secţiunea 5 (30,7 km) Curtea de Argeş – Piteşti, iar în 15.07.2016 pentru Secţiunea 2 (26 km) Boiţa – Racoviţa, Secţiunea 3 (20 km) Racoviţa – Văleni, Secţiunea 4 (29,6 km) Văleni – Curtea de Argeş şi Secţiunea 6 DN 73C Tigveni – Râmnicu Vâlcea”, anunţă CNADNR. Lucrările la autostrada Piteşti-Sibiu ar urma să înceapă anul viitor.
L.L.