Razii în piețele vâlcene


Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice, în colaborare cu inspectori din cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au efectuat azi, 8 decembrie, marți, controale în patru pieţe agroalimentare din judeţ, precum şi la 28 de societăţi comerciale.

Acţiunile efectuate de aceştia au ca scop verificarea legalităţii activităţilor economice, combaterea evaziunii fiscale şi prevenirea comerţului ilicit cu produse contrafăcute de sezon, ce au loc în preajma sărbătorilor de iarnă.
Echipele de control au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 12/1990 republicată, în valoare totală de 8000 de lei şi au ridicat bunuri în vederea confiscării în valoare de 3000 de lei, respectiv jucării.
De asemenea, cu acest prilej au fost constatate 3 infracţiuni la Legea nr. 84/1998 republicată, privind punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică ori similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi au ridicat în vederea confiscării mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare de 5500 de lei.