Programul “Casa Verde” poate aduce multe miliarde în judeţul Vâlcea

Persoanele fizice care vor să participe la programul „Casa verde plus” vor putea lua anul acesta o sumă foarte mare nerambursabilă de la stat- Conform legislație în vigoare, prin intermediul programului care încurajează folosirea materialelor izolatoare organic-naturale pentru a reduce consumul energetic al clădirilor, persoanele fizice vor putea cere de la stat o sumă nerambursabilă de până la 40.000 de lei.

Regulile pentru participare în acest program sunt incluse deja în Ordinul MMAP nr. 2.425/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice.
Banii nerambursabili vor fi acordați persoanelor fizice atât pentru casele aflate în construire, cât și pentru cele deja existente numai dacă acestea au cel mult parter și două etaje.
Persoanele fizice vor putea cere o sumă de până la 40.000 de lei (suma maximă pentru metru pătrat izolat și finisat fiind de 120 de lei), care va fi acordată sub forma unei prime de eficiență energetică. „Finanțarea se acordă sub forma unei prime de eficiență energetică în valoare de maximum 40.000 de lei, aferentă cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 120 lei/mp izolat și finisat, pentru izolarea locuințelor aflate în faza de construcție și pentru izolarea locuințelor existente”, scrie în ordin.
Administrația Fondului pentru Mediu va anunța când va începe sesiunea de înscriere în programul Casa verde plus, anunț care va fi făcut cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de începerea înscrierilor.
Până acum foarte mulţi vâlceni au reuşit să îşi izoleze casele folosind acest program în anii trecuţi. Pentru Vâlcea accesarea unor sume mari pe acest program de către persoanele fizice poate însemna un front de lucru pentru zecile de firme mici de construcţii care nu pot câştiga licitaţii pentru marile lucrări pe PNDL 2 dar care pot efectua cu brio aceste lucrări de izolaţie termică a unor case.

Traian Guminski