Şedinţă furtunoasă joi la Consiliul Judeţean Vâlcea! Se împart banii către localităţile vâlcene

Sarcină aproape ingrată a actualei conduceri a Consiliului Judeţean Vâlcea şi a economiştilor acestei instituţii care au încercat să repartizeze o sumă extrem de mică localităţilor din judeţ. Majoritatea PSD-PER ALDE va avea de înfruntat în şedinţa de joi, 15 februarie, o opoziţie a PNL care va specula faptul că unor localităţi li s-au repartizat sume extrem de mici faţă de necesităţi.

Ministerul Finanţelor a tăiat drastic veniturile unor localităţi vâlcene (menţionăm că acestea au şi primari PSD) cărora le-a repartizat direct ZERO lei. Iar Consilul Judeţean nu are resurse pentru a acoperi aceste pierderi la bugetele locale ale acestor unităţi administrative.
Consiliul Judeţean Vâlcea se va întruni pentru a aproba propunerea de repartizare pe unităţi administrativ-teritoriale a sumei de 10.030 mii lei (2,2 milioane de euro), din fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, pe anul 2018.
Râmnicu Vâlcea nu primeşte niciun leu de la Consiliul Judeţean Vâlcea în ciuda unei foarte bune colaborări a conducerii CJ cu cea a primăriei municipale. Dar primarul Mircia Gutău are promisiunea fermă a ministrului finanţelor că va primi la rectificarea din vară o sumă importantă pentru oraş.
Celelalte localităţi primesc toate ceva bani la această şedinţă. Comuna Titeşti va primi suma cea mai mică 45.000 de lei noi , adică contravaloarea a jumătate de garsonieră. Cei mai mulţi bani îi va lua municipiul Drăgăşani 550.000 le.Sumele din cota de 17,25% din impozitul pe venit, constituite în fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea, în anul 2018, sunt aprobate prin anexa nr. 7 la Legea Bugetului de stat nr. 2/2018, în cuantum de 10.030 mii lei. Având în vedere că fondurile aprobate, sunt foarte mici comparativ cu necesităţile unităţilor administrativ teritoriale, la fundamentarea repartizării sumei de 10.030 mii lei, s-a ţinut cont şi de celelalte surse de finanţare aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2018 pentru fiecare unitate administrativ teritorială, astfel în cât să se asigure premiza susţinerii dezvoltării tuturor comunităţilor din judeţul Vâlcea. În conformitate cu prevederile din Legea nr. 2/2018, modul de aplicare a sistemului de echilibrare a bugetelor locale urmează să se evalueze după primul semestru al anului 2018.
Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea a emis Decizia nr. 1/19.01.2018, prin care aprobă repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a sumelor defalcate din TVA şi din cota de 18,5% din impozitul pe venit, pentru echibrarea bugetelor locale, estimate pentru anii 2019- 2021. Totodată, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a comunicat CJ Vâlcea sumele estimate pentru anii 2019-2021, pe care Consiliul Judeţean Vâlcea le va repartiza pe unităţile administrativ teritoriale din judeţul Vâlcea, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii acestora, rambursarea ratelor la împrumuturile contractate, precum şi pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, după cum urmează:
23.757 mii lei, pentru anul 2019
20.599 mii lei, pentru anul 2020;
14.409 mii lei, pentru anul 2021.
Este evident că nu poate fi vorba de dezvoltarea judeţului şi a infrastructurii cu aceste sume prea mici pentru un judeţ cu 90 de localităţi. De aceea, trebuie ca fiecare administraţie locală să încerce atragerea de finanţări europene şi să fructifice la maxim proiectele aprobate pe PNDL. Iar la eventualele rectificări ar trebui să se ţină cont că unele localităţi au primit de la conducerile consiliului judeţean în ultimii ani sume mari, foarte mari în comparaţie cu alte comune. Respectăm fiecare comunitate şi fiecare edil ales în parte, dar nu considerăm normală atitudinea de scandal mediatic a exact celor care au avut mereu sume mari.
Şi credem că reproşurile politice şi invectivele din şedinţele publice ale CJ nu pot rezolva problemele pentru că şi cei mai mari economişti ai lumii dacă îl consiliau pe Constantin Rădulescu nu puteau repartiza o sumă aşa de mică fără a crea nemulţumiri.
Pentru a vă da seama cât de săraci suntem, vă reamintim că anul trecut o echipă franceză de fotbal a plătit unui club spaniol 222 de milioane de euro pentru atacantul brazilian Neymar, iar CJ Vâlcea trebuie să împartă 2,2 milioane de euro la 90 de localităţi care împreună au 400 de mii de locuitori.

Traian GUMINSKI