Pistă de biciclete la Brezoi

Spre deosebire de Râmnicu Vâlcea, la Brezoi administraţia a reuşit să obţină finanţare pentru o pistă modernă de biciclete. Sunt deja gata 2 kilometri, iar primarul Robert Schell spune că în final pista va avea 10 kilometri lungime.

Brezoiul arată din ce în ce mai bine, iar acum primăvara zona atrage mulţi turişti care vin să îşi petreacă sărbătorile pascale la pensiunile de aici. Primăria, sediul primăriei, necesită lucrări de reabilitare, dar administraţia speră să atragă fonduri pentru acest proiect pe un program european destinat eficientizării termice a sediilor publice.
În Brezoi este pe cale să se închidă proiectul de canalizare. Un singur kilomeru din tot oraşul mai trebuie finalizat pe lucrarea de canalizare şi acesta va fi gata cel târziu în data de 1 iunie anul acesta.
Administraţia locală a depus recent 9 proiecte pentru a reabilita şcoli grădiniţe, dotarea spitalului, amenajare de străzi şi speră ca Guvernul să aprobe măcar o parte din ele.

Traian Guminski