Cine sunt câştigătorii concursului “Știu și aplic” – faza județeană

Luni, 10 aprilie, s-a desfășurat la Colegiul Energetic, Rm. Vâlcea, faza județeană a Concursului naţional „ŞTIU ŞI APLIC”, securitatea şi sănătatea în muncă se deprind de pe băncile şcolii, al cărui scop declarat este conştientizarea profesorilor şi tinerilor elevi, viitori lucrători, asupra riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională de la viitoarele locuri de muncă.

Disciplina Securitate şi Sănătate în Muncă a devenit, mai ales în cazul învățământului tehnologic, o componentă cheie în dezvoltarea culturii de prevenire a riscurilor, prin învăţarea de către tineri a modului de a lucra în condiţii de securitate şi sănătate.
“Concursul „Ştiu şi aplic – Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândeşte de pe băncile şcolii” se organizează, pentru a cincea oară la nivel naţional. Inspectoratul Județean Vâlcea, în colaborare cu specialiştii din cadrul Inspecţiei Muncii, Inspectoratului Teritoriale de Muncă, Vâlcea consideră că școlile pot contribui decisiv la scăderea ratei de accidentare a tinerilor lucrători, prin informarea şi educarea tinerilor în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul unei discipline cu acelaşi nume”, afirmă prof. Andra Bică, inspector general al ISJ Vâlcea.
În deschidere, alături de doamnele inspector Gabriela Trăistaru şi Luminița Manea, domnul inspector şef Ion Tănăsoiu, de la ITM Vâlcea le-a vorbit participanților despre importanța respectării regulilor de securitate în muncă. Dezideratul organizatorilor s-a materializat în acest ani printr-un interes crescut al elevilor din liceele teoretice și tehnice, dar și al celor din învățământul profesional (care au participat pentru prima oară la competiție), astfel că, la ediția din acest an, au participat 56 de elevi, formând 28 de echipaje.
Faza judeţeană s-a desfășurat pe cinci secțiuni: liceu teoretic ciclul inferior, licee teoretice ciclul superior, liceu tehnologic ciclul inferior, liceu tehnologic ciclul superior și învăţământ profesional, concurenții parcurgând două etape: – probă scrisă tip grilă cu 20 de întrebări având ca temă – „Ce ştim despre securitate şi sănătate în muncă?” şi o proba practică contracronometru de maxim 10 minute având ca temă identificarea riscurilor, alegerea echipamentului individual de protecţia necesară şi echiparea corectă.

La etapa națională ce se va organiza în perioada 26.05.2017 – 28.05.2017 la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iaşi, vor participa echipajele clasate pe locul I, la fiecare secțiune, după cum urmează:
Secțiunea 1.1. Filiera teoretică / ciclul inferior – Echipajul Liceului „George Țărnea”, Băbeni (Petrică Maria, Trancă Diana), prof. coordonator: Gabriela Tărășescu.
Secțiunea 1.2. Filiera teoretică / ciclu superior – Liceul Teoretic Lădești (Amza George Lucian, Carămidă Darius), prof. coordonator: Carmen Armeanu
Secțiunea 1.3. Filiera tehnologică / ciclu inferior – Colegiul Energetic, Rm. Vâlcea (Trică Isabela, Vancea Andreea), prof. coordonatori: Venera Bîrzescu, Ana-Maria Udrescu.
Secțiunea 1.4. Filiera tehnologică / ciclu superior – Liceul Tehnologic Oltchim (Bornea Mihaela, Cumpănașu Stefania), prof. coordonatori: Axenia Rădulescu, Luminita Băiașu
Secțiunea 1.5. Învățământ profesional cu durata de 3 ani (IX-XI) – Liceul Tehnologic „Henri Coandă” (Răducea Gabriel, Al-Ioani Adelin), prof. coordonator Dan Dumbrăvescu.
“Felicităm câștigătorii, le urăm succes la etapa următoare și mulțumim școlii gazdă, Colegiul Energetic, pentru buna organizare a evenimentului”, este mesajul Inspectoratului Şcolar Vâlcea.