Obţinerea creditului Prima Casă în 2018

Iată care este procedura de accesare a unui astfel de credit.

Pentru început, va fi necesar să te adresezi unei bănci care face parte din acest program. Vei primi o listă cu toate documentele necesare pentru acest demers, pe care le vei depune ulterior la bancă. După aprobare, se trimite către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, pentru a se primi garanţia din partea statului român. Această instituţie va analiza dosarul, urmând să îl aprobe, respingă sau să îl retrimită la bancă dacă nu este complet. În eventualitatea în care se primeşte aprobarea, vei realiza un contract cu banca şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM. Astfel, vei avea posibilitatea de a cumpăra locuinţa dorită. Avansul ce trebuie plătit este de 5% pentru locuinţe cu preţuri de sub 60.000 euro. În cazul în care preţul locuinţei depăşeşte această valoare, avansul va fi restul dintre preţul de achiziţie şi pragul minim de 57.000 euro. Locuinţele destinate cumpărării după finalizare sau a celor viitoare, lucrurile sunt diferite. Se va plăti un avans de 5% dacă preţul este mai mic de 70.000 euro şi diferenţa dintre preţ şi pragul de 66.500 euro dacă acesta este mai mare. Durata obţinerii unui credit Prima Casă Perioada de aşteptare a unui astfel de credit variază în funcţie de banca cu care alegi să colaborezi. De regulă, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM le recomandă solicitanţilor să ia în calcul o perioadă de 50-60 de zile în ante-contractele de vânzare-cumpărare. Se evită riscul de pierdere a avansului. Durata de analiză a dosarului variază între 1-2 săptămâni şi variază de la un caz la altul. Fondul de garantare analizează dosarul în aproximativ 5 zile lucrătoare. Lucrurile pot să se schimbe dacă reprezentanţii băncii nu au întocmit corect aplicaţia. Acest lucru poate duce la întârzieri.