FOTO/VIDEO Liceele Oltchim și Henri Coandă nu se desființează, nu se comasează!

Veste bună pentru profesorii și elevii de la Liceele Tehnologice Oltchim și Henri Coandă! Cel mai probabil cele două unități de învățământ nu se vor comasa și nici desființa, în ciuda proiectului de hotărâre emis de Consiliul Local al Râmnicului. Prefectul judeului, Florian Marin, a convocat ședința Comisiei de Dialog Social acolo unde părțile “beligerante” au putut să își spună punctul de vedere.


Planul lui Mircia Gutău

Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, spune că a ajuns la o soluție de compromis care să împace și capra, și varza. Edilul s-a declarat total nemulțumit de opiniile unor profesori de la Liceul de Arte care au spus că nu sunt de acord să se mute în spațiul Liceului Henri Coandă, pe motiv că… este amplasat în Cartierul Nord. Gutău spune că spațiul liber de la Henri Coandă o să fie repartizat Liceului Matei Basarab și că Universitatea de Stat din Pitești va ceda municipalității terenul de la Unitatea Militară din Vlădești și va primi la schimb clădirea Liceului Oltchim, dar că îi va păstra pe elevi și profesori în amplasament. Totul se va legaliza în urma unei hotărâri de Guvern.
“Am mai explicat și în presa locală, o fac din nou cu această ocazie, necesitatea acestor reorganizări vine strict în interesul învățământului vâlcean. Nu trebuie să ne ascundem după deget și să nu vedem care sunt neregulile cu învățământul vâlcean. Nu putem niciunul dintre noi să spunem că gradul de ocupare al școlilor este de 80, 90 sau 100 la sută. Sunt școli care au 40, 47, 60 la sută grad de ocupare. Am făcut o analiză și am observat excedentul de spațiu din școli pentru care noi, primăria, plătim toate utilitățile. În plus a venit acea propunere de la Universitatea de Stat de la Pitești de a ne ceda acel teren de la Unitatea Militară de la Vlădești, în schimbul construcției de la Liceul Tehnologic Oltchim. Am analizat și am ajuns la concluzia că dacă distribuim elevii și profesorii de la cele două licee, nici atunci gradul de ocupare nu va ajunge mai sus de 70, 75 la sută la unităție de învățământ la care vor avea loc distribuirile. Nu a fost vorba niciodată de desființare. Între timp, am văzut poziția profesorilor și a părinților copiilor de la cele două licee. Am mai văzut poziția profesorilor de la Liceul de Arte și asta m-a deranjat cel mai tare. La debutul acestui an școlar, la festiviatea de deschidere, mi-au solicitat să aibă și ei un spațiu mai mare ca să se poată autoriza și le-am spus că facem acea reorganizare. Și ce credeți că au spus anumiți profesori de la Liceul de Arte? Că nu pot să meargă ei cu elevii până în Cartierul Nord. Atunci am luat o altă decizie. Liceul de Artă va rămâne la Liceul de Artă și cei de acolo vor trebui să se zbată singuri să se autorizeze! În plus, vom da banii per cap de elev și vă spun din start că nimeni nu va da autorizație pentru 7-800 de copii și atunci se vor restructura singuri. La Liceul Mecanic 2 este spațiu excedentar și atunci spațiul din clasele libere îl vom da la Liceul Pedagogic, ca să nu mai meargă copiii în trei schimburi la școală. Și cei de la Mecanic 2, rămâneți acolo și vă descurcați așa cum trebuie. În ceea ce privește Liceul Oltchim, a venit doamna director de acolo, mi-a spus că vrea să negocieze cu cei de la Universitate. Eu la vorbă bună răspund prin vorbă bună, la forță prin forță. Normal că nu am avut nimic împotrivă. S-a finalizat discuția și vom face astfel. Terenul de la Vlădești devine proprietatea Consiliului Local, acolo vom face probabil un cartier de locuit. Cei de la Universitate îi țin în spațiu pe elevi și pe profesori pentru că au tot interesul. Elevii de acolo vor merge la facultate și o mare parte din ei vor merge la Universitatea din Pitești. În acest moment cred că s-a rezolvat tot litigiul și toată lumea trebuie să fie mulțumită”, a spus Mircia Gutău.


Ce spune Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, prin vocea Inspectorului General, Andra Bica, a explicat cum s-a luat decizia inițială de comasare a celor două unități de învățământ: “Am solicitat Unităților Administrativ Teritoriale din Județ să ne transmită până pe data de 6 decembrie 2017 proiectul de organizare și reorganizare a unitățior de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2018-2019. Aceste decizii ale consiliilor locale erau necesare pentru emiterea avizului conform și a fundamentării proiectului planului de școlarizare. Sindicatele au observatori în permanență în Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar. Noi nu facem nicio ședință fără prezența sindicatelor”.

“Nu a fost respectată legea”

Punctul de vedere al Liceului Tehnilogic Henri Coandă a fost prezentat de profesorul-inginer, Ioana Neagoe. Aceasta spune că nu s-au respectat criteriile și că s-a încălcat Legea Transparenței: “Noi eram foarte mulțumiți dacă Inspectoratul Școlar Vâlcea ne prezenta o situație comparativă între liceele tehnologice din oraș și ieșea că noi, Henri Coandă suntem pe ultimul loc. Spuneam și noi că este transparență. Noi ne-am încadrat cu cheltuielile pentru utilități, nefiind nevoie de sume suplimentare așa cum s-a întâmplat la alte școli din municipiu. Se poate vedea din contabilitate și domnul primar poate confirma acest lucru. Criteriul economic, nu avem clase paralele sub limită. La noi nu se impune comasare. Apoi criteriul demografic. Ne putem uita la opțiunea părinților, la admitere în perioada 2011-2017, nu suntem pe utimul loc astfel încât să fim desființați. Am făcut un memoriu încă din data de 13 decembrie pe care l-am transmis la toate instituțiile abilitate. Am prezentat aceste date statistice, care nu sunt inventate de noi, sunt reale. Aceste date se pot verifica de pe site-ul ministerului. Am încercat să purtăm un dialog și nu s-a putut. Noi ne-am adaptat oferta educațională la ceea ce se caută pe piața muncii și am văzut că așa s-a procedat și la Liceul Oltchim, nu cred, domnule primar, că am făcut un lucru rău. Nu s-a respectat metologia, în opinia noastră s-au încălcat cel puțin 18-20 articole de lege. Noi în permanență am solicitat răspunsuri și cei de la ISJ ne-au spus mereu că primăria este de vină, că primăria vrea așa. Considerăm că s-a încălcat legea pentru că proiectul a fost pubicat pe site pe 11 decembrie și trebuia să fie public cel puțin 30 de zile conform Legii Transparenței”.
De o părere asemănătoare este și profesorul de matematică de la Liceul Tehnologic Oltchim, Florin Smeureanu, fost Inspector Școlar General: “Trebuie să avem o transparență totală. Eu vă spun sincer, din 11 decembrie am rămas uimit de informaațiile din presa vâlceană. Grupul Școlar Oltchim nu se află în ultimele trei licee ale unui clasament, nici ca număr de elevi, nici ca examene la Bacalaureat. Trebuie să existe transparență, să știm unii de alții, de ceea ce se dorește”.


Concluziile prefectului

Concluziile dezbaterii au fost prezentate de prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, inspirat în convocarea Comisiei de Dialog Social: „Concluzia mea este următoarea: întotdeauna, în orice lucru pe care-l faci, trebuie să existe transparenţă decizională. Se impune respectarea unor criterii şi ele trebuie puse în practică potrivit legislaţiei în vigoare. Acolo unde nu există respectată legislaţia în vigoare, pe anumite componente, evident că Instituţia Prefectului va avea poziţia de respectare a legii…. Din punctul meu de vedere, nu se ajungea în această situaţie dacă exista transparenţă! Se va trece în acea minută exact ce s-a discutat aici cu privire la emiterea hotărârii de Guvern în cazul Liceului Oltchim. Se va menţiona punctul de vedere al sindicatelor – că nu sunteţi de acord cu reorganizarea. Aţi făcut recomandări ca Inspectoratul Şcolar să dea dovadă de transparenţă în viitor în luarea deciziilor şi discutarea acestor situaţii. Acestea au fost cele trei subiecte discutate în principal”.

Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning