O tânără vâlceancă cu rădăcini din Vaideeni luptă pentru Canada la FED CUP!

Toţi din Vaideeni, dar şi din Vâlcea, vor urmări cu sufletul la gură partidele din întânirea FED CUP între România şi Canada care vor avea loc în weekend. Vestea s-a dus repede din om în om în comuna administrată de primarul Daniel Achim Băluţă. O fată originară de aici, cu părinţii şi bunicii din Vaideeni, va reprezenta Canada în acest “duel” de tenis în care poate juca chiar împotriva Simonei Halep.

Căpitanul nejucator Sylvain Bruneau a convocat-o în lotul Canadei și de această dată pe Bianca Andreescu, în vârstă de 17 ani, una dintre cele mai promițătoare tinere speranțe ale tenisului mondial. Părinții tinerei sportive născută în Canada sunt originari din comuna vâlceană Vaideeni, zonă pe care acum familia o vizitează annual.
“Nu am întrerupt legăturile cu România. În fiecare an mergem cam două săptămâni, pentru că avem toate rudele acolo”, a declarat Bianca Andreescu pentru Digi Sport, televiziune care va transmite în direct confruntarea ce va alea loc la Cluj.


Sportiva ocupă locul 182 în acest moment în clasamentul WTA și participă pentru a cincea oară la Fed Cup reprezentând Canada. Echipa României va fi compusă din Simona Halep (2 WTA), Sorana Cîrstea (36 WTA), Irina Begu (37 WTA) şi Raluca Olaru (45 WTA la dublu). Surse din lumea tenisului susţin însă că România nu se va putea baza pe Simona Halep, iar absenţa ei de pe teren va fi anunţată abia miercuri. Convocată pentru întâlnirea de Fed Cup dintre Romania si Canada, Simona Halep nu va putea da curs chemării. Încă în refacere dupa accidentarea şi oboseala acumulată la Australian Open, ea îşi va susţine colegele din tribune la Cluj. Potrivit site-ului doartenis.ro, Simona Halep şi oficialii FRT au stabilit acest lucru înca din ianuarie, iar cei din urmă au convocat-o neoficial pe Mihaela Buzărnescu. Ea nu a fost trecută pe lista oficială. Decizia luată de Simona Halep şi FRT vine şi după analiza adversarelor. Canada nu a adus în România nicio jucătoare de Top 100!
Duelul Romania – Canada va avea loc pe 10 şi 11 februarie, la Cluj.
Celelalte jucătoare convocate de Florin Segărceanu sunt Irina Begu, Sorana Cârstea şi Raluca Olaru.
Canada se va baza pe Carol Zhao (143 WTA), Bianca Andreescu (182 WTA), Katherine Sebov (277 WTA) și Gabriela Dabrowski (321 WTA). Lipsesc cele mai bine clasate jucătoare canadience, Eugenie Bouchard, locul 81 WTA, și Francoise Abanda, locul 123 WTA. România a mai întâlnit Canada și în 2015, la Montreal, când “tricolorele” s-au impus cu 3-2.


Luni, 5 februarie, Daniel Achim Băluţă, primarul comunei Vaideeni, ne-a declarat:
“Din păcate nu o cunosc pe Bianca decât de la televizor, dar o consider româncă, o consider o fată de a noastră din Vaideeni, chiar dacă s-a născut în Canada, pentru că sângele apă nu se face. Îmi place tenisul, la noi din ce în ce mai multă lume se uită la tenis, acum toţi au învăţat termenii tehnici. Este o competiţie sportivă în care vreau ca cea mai bună echipă să câştige. Bianca este foarte tânără şi cred că va urca în clasamentul mondial în următorii ani. Pentru noi cei din Vaideeni este o bucurie mare de fiecare dată când cineva de la noi, cu rădăcini aici, obţine rezultate remarcabile în domeniul în care activează”.

Traian Guminski