ÎPS Varsanufie, doi ani de la întronizare în scaunul de Arhiepiscop al Râmnicului

Astăzi, 8 iunie, în ajunul Înălțării Domnului, se împlinesc doi ani de la întronizarea Înaltpreasfinţitului Varsanufie în scaunul de Arhiepiscop al Râmnicului.

În legătură cu reaizările din acest răstimp, Înaltpreasfinţia Sa a declarat:
„Niciodată nu putem fi mulțumiți cu ceea ce am realizat, indiferent de cât de bune ar părea propriile rezultatele în ochii noștri sau ai altora, noi nu am făcut decât ceea ce eram datori să facem, așa cum Mântuitorul Hristos ne îndeamnă a spune: „Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17, 10).
Pe plan pastoral-liturgic și duhovnicesc credem că cea mai mare realizare a noastră de până acum este aprobarea propunerii de canonizare a celor patru sfinți cuvioși de la noi din eparhie: Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Turnu și Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Stânișoara. Am elaborat argumentele de canonizare ale acestor sfinți și, după ce Sinodul Mitropoliei Olteniei a dat avizul acestui demers, le-am prezentat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care, în ședința de lucru din 25 februarie 2016, a aprobat canonizarea Sfinților Cuvioși de la Turnu și Stânișoara, ce s-au nevoit în aceste două mari mănăstiri ale eparhiei noastre.
Tot pe plan misionar, nu putem trece cu vederea proiectul digital pe care l-am realizat, concretizat într-o platformă digitală multi-site, care include pagina principală, a Centrului Eparhial, și alte câteva sute de pagini autonome ale parohiilor și ale mănăstirilor din eparhie. Toate acestea au secțiuni video și audio în care putem asculta sau viziona piese de teatru puse în scenă la noi, în Centrul Cultural Sf. Ierarh Calinic, spectacole, slujbe, rugăciuni etc.
Am finalizat în toamna anului 2015 construcția a mai multor case în comuna Vaideeni pentru cei rămași fără de adăpost, în urma inundațiilor din anul 2014. Am susținut financiar diferiți tineri talentați pentru a participa la concursuri artistice în țară și străinătate, am acordat mai multe burse lunare, prin cele patru protoierii ale Arhiepiscopiei, unor elevi merituoși, dar și noi, atât eu cât și episcopul vicar, direct din salariul nostru, am acordat burse lunare unor elevi cu posibilități financiare reduse.
În plan cultural, doar în cele șase luni câte s-au scurs de la începutul anului acestuia am realizat deja 3 CD-uri audio, iar încă două sunt finalizate, urmând să apară în zilele următoare. Țin foarte mult la acestea, fiind un proiect pe care îl coordonez de când eram episcop-vicar la București. Astfel a apărut Viața Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în lectura actorului Marcel Iureș, Călugărul fără de arginți, o piesă de teatru radiofonic după un scenariu de Ina Sterescu, care are în centru același chip al Sfântului Ierarh Calinic, cât și Paraclisul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, interpretat de către Grupul Nectarie Protopsaltul. Am editat o serie de cărți și broșuri, am înființat o școală de traducători din limba greacă, coordonată de un cadru universitar de la Universitatea din București și, în același timp, am și inițiat mai multe colecții la Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului cu traduceri din scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii, traduceri la care lucrează un colectiv de profesori de limbi clasice din Capitală, netrecând cu vederea multele șantiere care se află în desfășurare atât la Centrul eparhial, cât și la diferite mănăstiri sau parohii”.