În Băile Olăneşti se va lucra intens la drumuri în sezonul de toamnă

Primarul Sorin Vasilache spune că în curând vor demara lucrările de modernizare pe o lungime de 4 kilometri de drum pe străzile Glodeanu, Mihai Eminescu și Comanca, precum și cele de modernizare a podului peste pârâul Olănești din strada Comanca, în punctul „Stroe”. Finanțarea proiectului este asigurată în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea totală a investiției este de 15.056.877,86 de lei, iar contractul de finanțare este valabil până la data de 31 decembrie 2026. De asemenea în această toamnă va fi modernizată și porțiunea de drum de la Izvorul 24 până la intersecția cu drumul județean 656. Aici, se vor efectua lucrări de asfaltare, betonare, construirea de rigole pentru preluarea apelor pluviale, construirea de podețe. (T.G)