FOTO VÂLCEA: Coliziune între MOTOCICLETE! Trei persoane rănite și transportate la spital

În această seară de marți, 6 iunie 2023, trei persoane au fost rănite într-un accident rutier la Ștefănești, pe DJ 677D, în care au fost implicate trei motociclete. Totul s-a întâmplat în această seară de marți, 6 iunie 2023, pe raza municipiului Drăgășani.
“Două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani au intervenit cu o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare la un accident rutier, pe raza localității Ștefănești. În sprijin a acționat și o ambulanță SAJ.
În urma accidentului, în care au fost implicate trei motociclete, care au părăsit partea carosabilă, patru persoane au fost evaluate medical de către paramedicii SMURD și echipajul SAJ.
Ulterior, trei dintre acestea au fost transportate la CPU Drăgășani, iar a patra persoană a refuzat transportul la spital.
Pompieri militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului”, au precizat pompierii vâlceni.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.