FOTO: PREMIERĂ LA TEATRUL ANTON PANN – ”Hocus, Pocus” – SÂMBĂTĂ, 10 iunie

Teatrul Anton Pann vă invită să vedeți ”Hocus, Pocus”, primul spectacol nonverbal pentru copii a cărui premieră va avea loc sâmbătă 10 iunie, începând cu orele 11.30 și 12.30.
”Hocus, Pocus” în regia lui Florin Iftode, scenografia Gelu Rîșca, este un spectacol bucurie, educativ și antrenant, atât pentru cei mici, cât și pentru cei care-i însoțesc. Povestea celor doi deținuți care evadează și ajung la un circ este extrem de captivantă. Copiii sunt atrași de cele două personaje care, ca să nu fie recunoscute, se costumează în clovni. Cei doi se ceartă mai tot timpul și, atunci când dau de domnul polițist, încearcă să demonstreze cu adevărat că ei sunt clovnii circului. Dacă reușesc sau nu, dacă vor fi prinși și băgați din nou la închisoare, veți vedea numai urmărind spectacolul. ”Hocus, Pocus”, chiar dacă este nonverbal, este un spectacol plin de emoții și înțelesuri la care veți râde din suflet, iar la final veți aplauda îndelung.
Spectacolul, care este recomandat copiilor cu vârsta de la 1 la 99 de ani, va avea premiera sâmbătă, 10 iunie 2023, de la orele 11.30 și 12.30, în Sala Studio a Teatrului Anton Pann.
Distribuția:
HOCUS – Viorica Stamate
POCUS – Marina Măgală
POLIȚIST – Cristian Bulagea
Mânuitori păpuși: Mioara Dospina, Felicia Ștefan, Doru Perpelea
Construcție păpuși: Stamate Viorica
Regia tehnică: Perpelea Dorel
Scenografia: Rîșca Gheorghe
Regia: Iftode Florin