FOTO PNL VÂLCEA: Cinstirea unui mare român

Destinul lui I.G. Duca a fost asemenea aceluia al multora dintre românii născuți în ultima parte a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea: indiferent de grupul social din care au venit – în cazul lui Duca este vorba de familia unui inginer bucureștean- cei meritorii au fost sprijiniți pentru a studia în țară și străinătate, astfel încât să populeze structurile administrative și politice ale României moderne. Format în țară și la Paris, I.G. Duca este, în primul rând, prin propriul efort intelectual un important jurist, este apropiat Brătienilor și devine liberal din convingere; solida sa formație și atașamentul față de Partidul Național Liberal îl poartă în unele dintre cele mai înalte poziții ale statului român, ministru în repetate rânduri și prim-ministru; liberalii îi încredințează președinția celui mai important și mai vechi partid al României. În toate sarcinile îndeplinite, I.G. Duca dovedește competență și devotament demne de recunoașterea contemporanilor și a urmașilor. Dă pentru țară jerfa supremă căzând victimă unui asasinat extremist tocmai pentru că lucra la apărarea acesteia în fața valului de nebunie care cuprinsese Europa.
I.G. Duca a fost în mai multe rânduri în Parlamentul României ca reprezentat al unei circumscripții vâlcene; această legătură între el și locuitorii județului s-a stabilit nu numai pentru că aici a avut prima numire ca judecător, ci și pentru că a prețuit locurile și oamenii lor pâna la a își dori să se lege cu ele pe veșnicie, cerând să fie înhumat împreună cu soția sa în pronaosul bisericii de la Urșani-Horezu.
Miercuri, pe 29 decembrie, ziua în care în 1933 a fost asasinat, în organizarea PNL Vâlcea și sub înaltul patronaj al președintelui Senatului și prim-ministrului României, liberali din toată țara s-au întâlnit într-o manifestare omagială la monumentul și mormântul lui I.G. Duca din Urșani-Horezu. La eveniment au fost prezenți pentru a își arăta cinstirea, ținând și alocuțiuni, președintele Senatului și președinte al PNL, Florin Cîțu, și prim-ministrul Nicolae Ciucă. Acești oaspeți de marcă au arătat, în intervențiile lor, continuitatea eforturilor făcute în prezent de guvernele liberale cu munca depusă de-a lungul istoriei de generații de liberali pentru construirea României moderne, I.G. Duca fiind un ilustru exemplu în acest sens; vorbitorii au arătat că omagiul cel mai înalt îl pot aduce astăzi liberalii înaintașilor lucrând cu dăruire pentru propășirea României.
Întâlnirea de la Urșani-Horezu este o reafirmare a tradiției și virtuților liberale care au consacrat chemarea „prin noi înșine”; numai fiind puternici, suntem o parte de încredere în parteneriatele pe care le avem cu prietenii noștri occidentali; și puternici nu putem fi decât dacă suntem responsabili, solidari și prosperi. Pentru toate acestea a lucrat I.G. Duca, au lucrat personalitățile liberale ale trecutului și pentru aceasta lucrăm noi, liberalii de astăzi.

Filiala PNL Vâlcea