O casă a luat foc la Șirineasa! Proprietarul, transportat la spital, după ce a suferit un atac de panică

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au intervenit în data de 29.12.2021, la ora 17.41, pentru stingerea unui incendiu declanșat la un acoperiș al unei case din localitatea Șirineasa.
Ajunși la fața locului, pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului în suprafață de aproximativ de 100 mp. din lemn și învelitoare din tablă. Până la stingerea incendiului, au ars acoperișul și a fost afectată zidăria construită din lemn cu cercuială și rigips.
La fața locului a fost solicitată și o ambulanță deoarece proprietarul locuinței în vârstă de 65 de ani suferise un atac de panică. După o evaluare preliminară, acesta a fost transportat la UPU Vâlcea pentru investigații suplimentare.
După aproximativ două ore și jumătate de la anunțarea evenimentului, incendiul a fost lichidat.
Cercetările preliminare arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit de la o instalație de iluminat specifică sărbătorilor de iarnă.

Pentru evitarea unor astfel de situații recomandăm respectarea următoarelor reguli:
Instalația de iluminat destinată Pomului de Crăciun să fie lăsată sub tensiune numai când este și supravegheată;
Să nu se arunce la întâmplare (mai ales în sau în preajma balcoanelor, depozitelor de furaje, brazilor, ghenelor ….) artificiile, resturile de țigară; (ISU VÂLCEA)