FOTO: Educație rutieră pentru elevii din Budești și Golești

Astăzi, 20 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul Rutier, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroul Siguranță Scolară au desfășurat activități preventiv – informative pe linie de educație rutieră la Școala Gimnazială din localitatea Golești și Școala Gimnazială din localitatea Budești.

În cadrul acestei activități au fost prezente aproximativ 232 de persoane, respectiv cadre didactice și elevi.

Elevilor le-a fost prezentat laboratorul de educație rutieră, precum și dotarea acestuia, aspecte din legislația rutieră și cazuri concrete din activitatea de zi cu zi a polițiștilor rutieri.

Copiii s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice.

Totodată, le-au fost transmise recomandări preventive referitoare la mersul cu bicicleta, cu rolele, mopedele, trotinetele electrice sau motocicletele, precum și la comportamentul pe care trebuie să îl aibă în mijloacele de transport sau la locul de joacă.

Pe parcursul activității, elevii au primit explicații despre urmările nerespectării legislației rutiere și despre efectele accidentelor rutiere în care pot fi implicați în calitate de participanți la trafic, modul de utilizare a mijloacelor de transport în comun/microbuze școlare.

De asemenea au fost prelucrate prevederile Legii Anastasia prin care s-a reglementat faptul că persoana care, aflată sub influența alcoolului, a substanțelor interzise sau fără permis de conducere, provoacă un accident soldat cu decesul unei persoane, va fi pedepsită cu pedeapsa închisorii, cu executare. (IPJ Vâlcea)