FOTO: ACTIVITĂȚI INFORMATIV-PREVENTIVE ÎN CADRUL PROGRAMULUI “ȘCOALA ALTFEL”

La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Siguranță Școlară, împreună cu cei de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități educativ-preventive în rândul elevilor din cadrul Colegiului Matei Basarab din municipiul Râmnicu Vâlcea și Școlilor Gimnaziale, nr. 13 din municipiul Râmnicu Vâlcea și cea din localitatea Stoenești.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul Programului Național “Școala Altfel” și au vizat prevenirea portului sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, bulingului, dar și informarea elevilor asupra răspunderii penale a minorilor.

Astfel, de activitățile desfășurate au beneficiat aproximativ 250 de elevi și cadre didactice.

Elevilor le-a fost expus faptul că bullyingul are consecințe negative majore asupra stării emoționale a minorilor, constituind un factor de vulnerabilitate care poate afecta starea de sănătate psihică a viitorului adult și poate crește riscul apariției unor probleme precum depresia, anxietatea și fobia.

Elevii au fost interesați și receptivi la mesajele și recomandările polițiștilor, context în care au formulat întrebări, având loc discuții libere pe aceste teme.

Aceste întâlniri urmăresc încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial, iar prin intermediul desfășurării unor astfel de activități, polițiștii își propun ca elevii să coștientizeze nu numai faptul că violența, în unitățile de învățământ sau în afara acestora, este interzisă și pedepsită conform legii, dar și faptul că efectele violenței pot fi foarte grave și le pot influența în mod negativ viața, chiar și atunci când vor deveni adulți.

În această săptămână, zilnic, polițiștii vor fi educatorii, prietenii și sfătuitorii elevilor și le vor preda acestora lecția siguranței rutiere prin jocuri, activități interactive, filme și prezentări.

Activitățile preventive ale polițiștilor urmează să aibă loc și în alte unități de învățământ din județ, respectiv la Grădinițele din localitățile Vlădești și Milcoiu, precum și la Liceul Constatin Brâncoveanu din orașul Horezu, unde, în funcție de vârsta copiilor, se va discuta cu aceștia despre siguranța în trafic, despre bullying, despre faptele comise cu violență, despre răspunderea în fața legii, dar și despre traficul și consumul de droguri.

Siguranța elevilor reprezintă o prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, iar polițiștii ce desfășoară activități informativ – preventive răspund tuturor solicitărilor cadrelor didactice pentru a participa la activități educative antiinfracționale și antivictimale, organizate în școli.