Facilitate deosebit de utilă elevilor din comuna Budești

Până în 1990 în România mii de școli gimnaziale și licee aveau cabinete stomatologice iar populația noastră avea acces gratuit la serviciile stomatologice. Acum foarte puține unități școlare mai au astfel de cabinete.
Tocmai de aceea elevi din Budești au motive de bucurie. Din acest an școlar vor avea acces la un cabinet nou. Acesta este deschis pentru copiii din comuna Budești, prin proiectul „Stomatolog în comunitate” derulat de Asociația prietenii Spitalului Vâlcean.
“În 2020, cu sprijin local, am realizat primul cabinetul medical şcolar de stomatologie din Vâlcea rurală în comuna Mihăești, proiect în parteneriat cu Primăria Mihăeşti.
Anul acesta, cu sprijinul #ÎnStaredeBine, lucrăm la al doilea cabinet medical școlar din județul Vâlcea, în comuna Budești. Prin acest demers, 300 de copii vor beneficia de tratament dentar gratuit și de educație pentru prevenție în domeniul sănătății dentare. Proiectul „Stomatolog în comunitate” este derulat de Asociația Prietenii Spitalului Vâlcean și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland Romania și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Mulțumim tare mult!”, a postat pe pagina de socializare medicul stomatolog Adelina Morar. (T.G.)